Dragă U. Mai știi tunelul care străbate dealul de deasupra orașului? Îți aduci aminte de străzile pe care ni le imaginam că le trăim, odată trecut? Stăteam sub nucii din susul dealului și, chiar dacă încă nu ne cunoșteam, știam că o să se petreacă. Acea intersecție. Toate semafoarele acelea lipsă – da, îți aduci aminte când am picat examenul la CID, doar pentru că ne iubeam atât de mult? – uneori mă gândesc că acele semafoare lipsă… Le-am provocat sau m-au nimicit? Până la urmă am absolvit. Am trăit, am trecut peste, am strâns lacrimile între pleoape, am încercat să înțeleg. Dintr-un motiv sau altul, am moștenit păcatele părinților. Părinților părinților. Și totuși. Există tunele care rămân. Dragă U.
Abisuri 
Lasă un comentariu