Era trecut de ora opt și era aproape noapte. Îmi țineam mâinile lipte de ochi. Nu-mi era frică. Nu doream să trăiesc momentul. Dacă l-aș fi trăit, așa, la intensitatea la care îl trăiau cu toții, m-ar fi bufnit râsul. Și-ar fi trebuit să îmi iau mâinile de pe ochi ca să îmi strâng nasul. Am rezistat cinci minute. N-am putut mai mult. Mi-am luat mâinile de pe ochi și l-am privit. Era atât de frumos. Dragoste la prima vedere. Asta a fost. Doar când preotul m-a pus să sărut icoana m-a bufnit plânsul.
Abisuri 
Lasă un comentariu