Abisuri

Cu ochii lipiți de ceasul mare de pe perete, se întreabă dacă n-ar fi trebuit să insiste un pic mai mult. Doar atât cât să nu pară complet dezinteresata. Hmm, în definitiv n-ar fi fost decât o mică minciună pe care, probabil, n-ar fi descoperit-o nimeni. Dar ea nu și nu, cum să spună ceva perpendicular pe principiile ei. Cu degetul arătător își aranjează o bucla pe după ureche și-i face semn bucătarului. A fost delicios. O mâncare fix ca la mama acasă. Bucăți de pui amestecate cu orez și cu stafide. Un fel de amestec cu de toate, peste care se toarnă iaurt. Ei nu-i plăcea iaurtul cald dar îi fusese rușine să refuze, își spusese că o să înghită repede, să nu-i simtă gustul. Nu-i reușise perfect, amestecul avea un gust oribil și ea nu reușise să-și ascundă sila, dar ei nu observasera nimic, era un pic strâmbă din naștere. Dar, dacă ar fi insistat un pic mai mult, poate ar fi dat de bănuit. Că omului clar nu-i plăcea să fie luat la întrebări. Lui îi plăcea să spună doar ce avea el chef să fie știut de alții. Era al treilea băiat din familie, drept pentru care deciziile importante nu le lua el, ci fratele cel mai mare. Fratele mai mare avea și cel mai confortabil câmp de corturi, de cinci stele, pe când el, al treilea băiat din familie, avea doar un câmp de trei stele. Dar el era șeful acolo și asta îl făcea, de fiecare dată, să zâmbească. Ea îl ascultase fără să-l întrebe nimic, dând doar din cap că da, sau ridicând din sprâncene mirata, până în momentul în care el îi spusese care erau regulile, în mare. Atunci ea nu se putuse abține și spusese un nu categoric, apoi ieșise să fumeze o țigară. El nu insistase, îi urase un sejur plăcut în inima deșertului și dispăruse.
Cam așa se petrecusera lucrurile și acum îi pare rău că n-a insistat un pic mai mult. A patra soție din alai poate n-ar fi însemnat chiar un capăt de țară.