Abisuri

– Și ce minunăție de oraș, Vilnius-ul ăsta, doamna Geta. Țin minte că ne-am pus în cap să-l vizitam „de noapte”, așa îi spuneam noi. Să-l luam la pas, în liniște, și să-l descoperim. Nopțile alea, cele mai frumoase amintiri, doamna Geta. Ce tu averi, mașini, ce tu bijuterii scumpe. Că doar nu le iei cu tine în mormânt, Doamne iartă-mă. Ascultați la mine, doamna Geta, mergeți și vedeți lumea, nu vă mai irosiți pe lucruri care nu merită. Și asta v-o spun din proprie experienta. Că eu am strâns din dinți s-ajung s-o văd, și-am reușit.

Dar cât o mai așteptat Marci să-și permită o excursie „peste hotare”. Prin optzeci și patru, s-a construit un nou cartier, pe partea cealaltă a dealului. Tare își mai dorea Marci un apartament proprietate personală, un apartament doar al ei, în care să poată zugrăvi cum vrea ea pereții și în care să nu-i fie frică să fie dată afară c-a spus ceva ce nu trebuia să fie spus sau că n-a spus ceva ce trebuia fi spui. Și chiar și-a depus dosarul și a făcut și cerere de credit și tare fericită a fost Marci când dosarul a fost aprobat, dar, când au început să curgă ratele, câte trei sute de lei pe lună, când au început să curgă ratele s-au cam dus pe apa Sâmbetei planurile ei cu excursia peste hotare. Dar n-a renunțat. Câțiva ani de zile s-a forțat să economisească, câte puțin în fiecare lună. După ce primea avansul, se ducea repede la CEC și mai punea cate ceva acolo, zece, douăzeci, treizeci de lei, cât să-i mai rămână până la lichidare, pentru mâncare, Dero și ceva de încălțat, iarna. Că cizme trebuia să-și cumpere în fiecare an, că erau făcute din vinilin și crapau de la ger.

– Minus douăzeci și șapte, doamna Geta, atunci friguri adevărate. Dumneavoastră n-ați prins iernile alea, nu?

– Nu le-am prins, dar am auzit de ele, de la mama.

– Ei, n-ați pierdut nimica doamna Geta. Țurțuri se formau pe șosete, nici nu-mi mai simțeam degetele. Dar uite c-am supraviețuit, doamna Geta, și-i mulțumesc Celui de sus că-s încă în putere și pot să muncesc.

– Doamne, dar ce-a trecut timpul, tu Marci. E deja șase și e o beznă s-o tai cu cuțitul. Eu nu te-aș lăsa să pleci pe întunericul ăsta, nu-mi place deloc să te știu singură pe aleea aia. Mai bine rămâi, mai povestim și noi, așa, pe îndelete, și speli tu geamurile mâine, când te trezești, că n-o fi un capăt de țară că nu-s gata azi.