Când am simțit pașii pătrați dând rotocoale, mi-am tras plapuma peste cap și am numărat până la zece. Rar. Când am avut curajul să, tălpi groase călcau apăsat pietrele cubice. Roșu. Lent. Dincolo de ferestre, pe ziduri vechi curgeau lacrimi. Gri. Mirosea deja a hoit secolul ăsta, galben. N-aveam chef de nimic. Nici măcar o clătita. Alb. Gol. În liniște, lumea se dărâma în spatele meu. Mi-am pus o dorință. Nu s-a îndeplinit niciodată. Am cerut un whisky și am devenit, deodată, mare.
Abisuri 
Lasă un comentariu