Abisuri

La şapte, o bubuitură, urmata de alte două. Ce sa mai dormi ? Ma ridic din pat, năucă. Afară, cer seninin, păsărele, doare. Ne dăm cu presupusul. Nimeni nu știe. Ne bem cafeaua pe balcon, ascultăm ştirile de pe stradă. Donna Maria îi aduce cafeaua şi pâinea donnei Bianca, donna Maria strigă cât e strada de mare şi donna Bianca răspunde de undeva de sus, de foarte de sus. E bine, cu bătrâneţile.

După micul dejun, coborâm pe strada îngustă şi animată. După salată, bere, pâine, peşte, ulei de măsline, săpun în formă de lămâie. Apoi plajă. Prânzul îl luăm pe balcon, sub umbrela verde. Soarele arde. Pe la cinci suntm gata de „sărbătoare”. Coborâm din nou strada îngustă cu oameni mulţi. Sfântul Andrei, protectorul, este scos din biserică şi plimbat. Un cohort de preoţi şi notabili. La urmă localnicii. Zicem să vedem şi noi până dar renunţăm. N-avem ţinuta necesară. Propun o sticlă de vin şi o pizza pe plajă. Căutăm prosoapele mari cumpărate în ultimul moment, le întindem pe bolovani, luam o pizza, doar patru euro una. Mare şi caldă. Ne întindem pe prosoapele şi începem să mâncăm.

Oamenii ne privesc ciudat, ne urează poftă mare noi nu înţelegem de ce, la ei nu se face? La noi se face, într-un final fac şi ei ca noi pe nişte şaluri improvizate, scot bidonul de apă şi beau. Din gură în gură. Noi, cu vinul.Din când în când câte un artificiu, pe ici pe colo. Trec sferturi, jumătăţi, ore, vine noaptea, se strâng vapoarele la mal, multe vapoare, ne spunem că e frumos şi facem poze.

La nouă apare pe plajă alaiul de preoţi cu Sfântul Andrei, protectorul, vapoarele vin la mal unul câte unul, preoţii sfinţesc vapoarele, e şi ziua lor, e ciudat să-ţi imaginezi un vapor cu capul lăsat. Nu ştiu de ce, dar aşa mi le imaginez eu. Cu capul lăsat. Când toate sunt sfinţite, vapoarele pleacă, unul câte unul. Noi nu plecăm, aşteptăm artificiile, bubuiturile. Ca doar de-aia am întins prosapele pe bolovani şi am cumpărat pizza şi vin şi pahare de plastic pe care le-am strâns pe toate într-o pungă şi le-am aruncat la singurul coş de gunoi pe care l-am întâlnit. În oraşul acesta, gunoiul are o poveste ciudată. Oamenii agaţă pungile de gunoi pe unde apucă. Alți oameni vin şi le strâng şi apoi vine vaporul și le duce.

Pe la zece apare un om şi ne spune să nu mai aşteptăm. Plecăm dezamăgiţi, o luăm pe străduţă îngustă cu oameni mulţi, facem duş şi ne culcăm.

La doişpe fix o bubuitură, urmatăde alte două. Ce sa mai dormi? Mă ridic din pat năucă, ies pe balcon și, ce sa vezi? Nici picior de om pe străduța îngustă. Dar, la capătul ei, acolo erau, în toată splendoarea lor. Cele mai frumoase artificii pe care le-am văzut vreodată.