Abisuri

Marci se trezește înainte să sune ceasul, se duce la baie, apoi pune ibricul pe foc. Să-i facă o surpriză doamnei Geta. Doamna Geta, ce femeie, ce sufletista, auzi, s-o oprească să doarmă la ea, să nu cumva să o apuce noaptea pe alee. Lui Marci nu-i e frică de nimic, nici măcar de singurătate, darămite de alee, dar cum să-i explice asta doamnei Geta? Cum să i se laude că ei, Marci, îi e bine singură, când doamna Geta nu scapă niciodată ocazia să îi spună că ea, dacă Gelu moare, o să moară și ea. Domnul Gelu, bărbat’su. Că ea nu are rezistență la singurătate, așa îi spune doamna Geta lui Marci când mai moare câte vreun apropiat. Și Marci dă mereu din cap că da, dar nu zice nimic. Cum să-i spună doamnei Geta că ei, Marci, nu-i e frică de nimic? Nici măcar de alee nu îi e frică. Și de ce i-ar fi? Aleea, chit că se află la marginea pădurii, e, totuși, în plin oraș. Până ce doamna Geta face duș, Marci își termina cafeaua. Se grăbește în dimineața asta, să ajungă la opt, în Racadau. Are două apartamente de aspirat acolo și apoi de spălat geamurile la o casă din Schei.

– Și tu când mai trăiești tu, Marci dragă, dacă tot timpul ești pe drumuri, o întreabă doamna Geta când iese din baie, dar Marci nu o aude, că e în întârziere.

Nu a luat liftul, că-i e frică de spatiile mici, dar a luat-o pe alee, ca să ajungă mai repede în partea cealaltă a orașului.

Aleea e doar un drum neasfaltat, la marginea pădurii. Vreo cinci sute de metri, nu mai mult. Pe o parte pomi și câteva adăposturi de pe vremea războiului, pe cealaltă parte, orașul. Acoperișuri, dealuri, cetatea.

Marci merge repede, să nu întârzie. Nu privește orașul de sus, nu are timp. Nu e atentă la zgomote, nu privește nici în stânga și nici un dreapta. În dreptul primului tunel pădurea se aude altfel. Un murmur amestecat cu un țipăt, așa i s-a părut lui Marci înainte ca două mâini s-o apuce strâns și să o așeze pe un scaun de plastic. O apă curgătoare și un pod peste. Asta vede Marci când deschide ochii. Un fel de palat la capătul celalalt al podului și un meniu așezat pe masa din fața ei. Croque Monsieur sau Croque madame ? Habar nu are. Care e diferența. Caută din priviri un chelner dar nu îl găsește. Se ridică de pe scaun și intră. „Brasserie des âmes perdus”. Înăuntru, doar câteva mese. La tejghea, nimeni. Coboară câteva trepte, până în bucătărie. În bucătărie, nimeni. Câteva farfurii cu omletă, pregătite. Calde încă. Marci infuleca o omletă, la întâmplare. Apoi urcă înapoi, lasă 5 euros pe tejghea și iese afară. Nimeni pe pod, nimeni pe stradă. Doar ea și apa curgătoare. „Pont de Arts- pont pitoresque sur la Seine”, citește Marci înainte ca zumzetul pădurii să o aducă înapoi.

– Am văzut Parisul, doamna Geta, îi spune Marci înainte să leșine și doamna Geta deschide caietul și notează.