Până la trei ani, nopțile mi-au fost întunecate. Nu știu dacă întunericul gros năștea balaurii cu trei capete, căpcăunii fioroși și gâturile fără cap din care se scurgea sângele valuri-valuri, cert este că bunica mi-a aprins o luminița. Luminița de deasupra ușii. Așa i-am spus. Apoi bunica s-a dus, eu am crescut, luminița s-a stins, balaurii mi-au devenit parte din viață, eu am învățat să-i ucid, să le sug sângele, să le rod oasele și apoi să râgai. Azi toată această magie se petrece imediat ce închid ochii și adorm.
Abisuri 
Lasă un comentariu