Blocul în care locuiesc nu este înalt dar are două lifturi, de-o parte și de alta a ghenei, un fel de tobogan urât mirositor, circulat de câțiva șobolani și de cete întregi de gândaci. Imediat ce m-am mutat, acum trei ani, am rămas blocată în cutia aceea mică și jegoasa, undeva între etajul unu și etajul doi. Când liftul s-a oprit brusc, mi s-a părut că viața mea s-a oprit și ea, ca atunci când cineva îți dă cu piciorul în scaunul de al cărui spătar încă te ma sprijini înainte de a-ți lua inima în dinți și a încerca infinitul. Închisă între acei pereți scorojiti, m-am simțit deodată învăluita de o frică imensă, o frică despre care nu știam că există. Trebuia neapărat să ies de acolo, cu orice preț, la asta m-am gândit când am tras de ușile liftului cât am putut de tare iar ușile n-au opus nici un pic de rezistență și-n fața ochilor mi-a apărut plafonul care despărțea etajul unu de etajul doi, șapa care-l acoperea și, deasupra ei, o pereche de papuci de casă roșii, cu niște ciucuri galbeni.
Abisuri 
Lasă un comentariu