Magnolia au plantat-o pe vremea când Dudu încă nu era. Șase ani au trecut, ca fulgerul. Acum își împart lucrurile. Juma-juma cărțile, farfuriile și cratițele, zice el. Mobila ți-o las, că-i grea. Tablourile le iau eu, și televizorul din sufragerie tot eu, de covoare n-am nevoie, de Dudu o să avem grijă pe rând. E corect așa, nu? Ea își șterge lacrimile și dă din n cap că da. El își ia valizele și, înainte să se ducă, mai aruncă o privire spre grădină și îi strigă : mai udă și tu magnolia aia, că dă să moară.
Abisuri 
Lasă un comentariu