Privim soarele cum apune peste Bărăgan. Atât de moale. Atât de aproape. Le tai câte o felie de pâine. Să le-o ung? Deschid frigiderul. Atât de gol. Închid ochii și dau drumul la vise.
Azi ne-am încălzit la lumina lumânării. Am gătit la lampa cu gaz și am băut apă din fântâna din curtea bunicii. Departe devine relativ. Le spun că o să treacă. Că voi scrie la compania națională de electricitate. La compania națională de gaz. La compania națională de apă. Ei dau din cap că da și se imaginează acolo.
Abisuri 
Lasă un comentariu