Abisuri

Aici, la etajul patru al blocului cu patru etaje din cartierul cu străzi cu nume de flori, aici nu e niciodată liniște, liniștea aceea în care să nu-ți auzi decât gândurile a rămas undeva după un sens giratoriu, prima ieșire pe dreapta, uneori atât de departe mi se pare ieșirea către casa din vârful dealului că-mi vine să încui ușa, s-o iau în jos pe scări, atentă la trepte, la balustrada, la oamenii cu care mă întâlnesc, aici totul datează de undeva de dinainte de anii optzeci, și treptele, și balustrada și oamenii, uneori mai apar câteva chipuri noi, fragede, să zicem niște chipuri care n-au trăit Revoluția, și nici anii imediat de după, chipuri care s-au săturat să tot audă din poveștile părinților sau ale bunicilor ce rău era pe vremea de dinainte de, sau ce bine era pe vremea de dinainte de, pe ei, ăștia tineri cu care mă întâlnesc uneori când cobor treptele, pe ei nu-i interesează cum a fost odată și eu cred că au dreptate, când eram mică nici eu nu nu mai voiam să mănânc feliile de pâine unse cu unt de bunicul meu, pur și simplu mă saturasem de ele, ce e atât de greu de înțeles, cum ar fi să înghiți cu noduri în fiecare dimineața, de la șase jumătate la șapte, de luni și până sâmbătă, timp de șase ani de zile, să vă imaginați un pic și o să înțelegeți, așa mi-am imaginat și eu cum e să te fi născut undeva mult după Revoluție, adică să nu fi trăit nici Revoluția și nici anii de imediat după, și să tot auzi în jurul tău, media, părinți, bunici, vecini, în mijloacele de transport în comun, povesti despre cât de bine era înainte de Revoluție, sau, din contra, fix opusul, cap pătrat ce ești, tu nu înțelegi ce-i aia libertate, probabil asta explică nostalgiile tale tâmpite despre vremurile în care tot românul avea un apartament, avea cât de cât bani cu care să-și ia rațiile, bine, bine, lucrurile au fost relativ ok până spre sfârșitul anilor șaptezeci, aici doar tu știi, dar după aceea numai tu poți fi atât de idoit să crezi că o duceam mai bine, am încheiat citatul, de aceea vă spun, imaginați-vă ce departe de chipurile astea tinere cu care mă întâlnesc, câteodată, când cobor de la etajul patru, este lumea aceea de dinainte de Revoluție sau, de imediat de după, și o să înțelegeți de ce nici ei nu înțeleg de ce, după o zi în care n-a fost niciodată liniște, liniștea aceea în care să nu-ți auzi decât gândurile, ajung la parter, deschid ușa grea, roșie, și ies din giratoriu pe prima ieșire, spre casa de pe deal.