Visez că scuip sâmburi într-un castron albastru. Cireșe de iunie. Mici și multe. Mănânc ca o apucată. Ca o hămesita, zici că n-am mai mâncat cireșe de ani de zile, un sâmbure alunecă aiurea, mă trezesc și nu mai pot să adorm. Timpul, îmi spin, acest inamic, acest infinit care se scurge, îi număr secundele, îi ascult zgomotele, e devreme, e dis de dimineață, e târziu, e relativ, inspir, respir, încerc să nu mă gândesc la nimic, e un exercițiu dificil, îmi zic și realizez că tocmai ce m-am gândit la ceva.
Abisuri 
Lasă un comentariu