O dată. De două ori. Nu reușesc să le ating. Nu îndeajuns. Mama ei de viață. A treia oară sunt foarte aproape. Cu vârful degetelor le simt textura. Bumbac majoritar, fabricat în România. Stropi de transpirație se zdrobesc de parchetul abia montat. E cald. E foarte cald. În toate relele, un bine. Viteza de evaporare bate toate recordurile. Parchetul rezistă. Eu nu. Saboți moi, ușor de încălțat, să le rămână numele. Trântesc ușa când ies. În urma mea, două șirete lungi, negre, mă privesc, împrăștiate, de pe parchet.
Abisuri 
Lasă un comentariu