Abisuri

Dragile mele,

Nu v-am mai scris de ceva timp și îmi cer scuze, dar în ultimele cinci săptămâni s-au petrecut multe lucruri, care m-au ținut ocupată. Vă scriu din Clermont Ferrand. Da, fix de acolo.

Presupun că nu ați auzit niciodată de acest oraș. Nici nu mă mir, este foarte puțin cunoscut în afara granițelor Franței. Este situat în Auvergne, undeva în centru. De apa minerală Volvic poate ați auzit? Ei bine, de acolo, din Auvergne provine.
Tărâmul vulcanic din centrul Franței.
Orașul este foarte frumos, chit că totul este negru. De ce negru? Pentru că așa este piatra vulcanică. Poate vă întrebați cum am ajuns în Clermond Ferrand? Justificată întrebare. Am ajuns în Clermond Ferrand pentru că acolo mi-au găsit “client”.
V-am povestit de interviul cu omul acela care nu știu ce dorea de la mine, nu? Până la urmă a reușit să negocieze cu patronul meu un tarif convenabil pentru ambele părți și să mă trimită la “cucuietii din vale”.
Așa numesc eu locul acesta, dar, de fapt, nu e câmpie. E de-a dreptul munte. Adică deal. În fine, vulcan. Puy de Dome se numește și se vizitează.
Eu încă n-am ajuns să-l vizitez, că am avut ceva probleme cu cazarea. Primele trei săptămâni am stat la hotel, un hotel relativ ok dar cu un WC comun, pe hol, pe care a trebuit să-l împart cu toți camionagii. Și nu îi numesc “camionagii” ca să îi jignesc, îi numesc așa pentru că asta erau. Înnoptau acolo, la “hôtel de la Gare” și, a doua zi, plecau.
Problema care a apărut după primele trei săptămâni a fost că, într-o zi, mi-am găsit bagajele la ușa camerei. Și, deasupra bagajelor, un bilet, de la directoarea hotelului, în care își cerea scuze, dar fusese nevoită să mă evacueze, pe motiv de neplată.
Dar m-am descurcat, nu vă faceți griji. Am sunat-o pe Sophie și i-am spus în ce situație sunt și Sophie m-a invitat să dorm la ea, până se va rezolva problema.
Oricum, aveam în cap și planul B – să mă întorc în Romania – ceea ce n-ar fi fost deloc îngrozitor.
Poate vă întrebați cine este Sophie. Este normal să vă întrebați asta. Sophie este o colegă de birou, responsabilă cu planificarea. Destul de puțin simpatică, după părerea mea, dar măcar m-a scos din că..t. Scuzați expresia, dar cam acolo am fost.
În fine, asta a fost să fie. Până la urmă am reușit să îmi găsesc un apartament cu chirie, fix în centrul orașului, lângă catedrală. Pe strada cu târfe. Sună ciudat, dar nu e. E chiar fain.
M-a ajutat soția patronului să găsesc ceva în chirie că, pentru că am acel accent estic de care n-o să scap niciodată. Ah, a fost imposibil și pentru faptul că nu am CDI – „contrat durée illimité”. Fără el, nu prea poți face mare lucru aici. Nu poți să-ți deschizi cont în bancă, nu poți să stai în chirie, nu poți face împrumut.

Dar chestiile astea cu cont în bancă și făcut împrumut sunt la ani lumină de punctul în care mă aflu eu în acest moment. O să vă povestesc în următoarea scrisoare, că acum am timp de scris și week-end-urile trec al naibii de greu.

Voi ce mai faceți? Vă pup !