Abisuri

Ticu. Fără vârstă. De când îl știu mi s-a părut bătrân. I-am spus odată chestia asta mamei și ea mi-a spus că unii oameni se nasc bătrâni. Ticu s-a născut bătrân dar a întinerit odată cu trecerea anilor. Așa mi se pare mie dar nu mai am cui să-i spun, că mama a murit devreme, pe vremea când Ticu era încă bătrân.
Lui Ticu îi place să citească. De când se știe a tot citit. Cui îl ascultă, le place să le spună că s-a născut cu cartea în mână. Chit că-l cam lasă vederea, Ticu se încăpățânează să citească. Ce să facă el fără rândurile din cărți? Să se plimbe? Îl dor genunchii de nu mai poate. Să grădinăreasca? Face și asta dar după ce se lasă noaptea, ce să facă? Păi ce altceva? De două ori pe săptămână, Ticu trece pe la mine, să ne bem cafeaua împreună. Azi n-a mai vrut-o cu zahăr, cică i-a spus doctorul de familie că ar trebui s-o lase mai moale cu zahărul.

– Dar de când asculți tu la ce spun doctorii?, l-am întrebat

– Ei, de la o vârstă încolo începi să asculți, o să vezi. Chit că nu mai aud atât de bine ca la douăzeci de ani. Dar ia spune, tu ce mai faci?

– Uite, dau jos cărți din pod. Și încerc să le găsesc loc. Că rafturile-s déjà pline. Pe unele am zis să le dau. Că poate le-or fi cu folos altora. Dar greu cu oamenii, Ticule dragă. Cu cât vrei să faci mai mult bine, cu atât ți se întoarce răul lor înapoi.

– Asta-i de când lumea și Pământul, draga mea, doar că uneori avem starea necesară să le trecem cu vederea.

– Zici mata stare, Ticule, eu aș zice că uneori oamenii profită de prostia ta. Inocența sau încrederea ta infinită în oameni. Tot prostie se numește.

– Dara ce ți s-a întâmplat de te-ai întors cu atâta încrâncenare împotriva oamenilor?

– Ei, Ticule dragă, cred că s-au adunat prea multe. Situații în care nu mi-am dat seama cât de naivă sunt sau cât de departe de realitate sunt. Dar, așa adunate unele peste altele, au ajuns să mă pună gânduri. Oare cât de naivă o să mai pot fi, să mai continui să cred că toți oamenii sunt buni și milostivi? Uite, de exemplu ieri, am zis să dau pe degeaba niște cărți și manuale. Că ce-mi mai trebuie mie manuale, la vârsta mea? Și cărțile le am în dublu. Pun anunț pe grupuri de specialitate și mă contează unul, altul. Că ar fi interesați. Dar unul, cică nu vrea să plătească transport, că ar vrea să le ia în persoană, alta că e gata să plătească transport, dar prin Posta Româna, îi zic că e complicat cu Posta, că au deschis fix când sunt eu la muncă, dar ea insistă, că tare le-ar vrea, și eu, ce să vezi? Ca fraiera, cedez. Două manuale de biologie?, o întreb, ăsta și cu celalalt? Zice nu, le vrea pe cele două identice. Și așa, în ultima clipă, mi se aprinde un beculet, și zic să mă uit un pic la profilul ei de pe Facebook, că, în general când dau pisoi și flori, mă uit și analizez cu mare atenție cui le dau, să le fie bine, dar la cărți nu m-am gândit să mă uit, și uite, cât de tare m-am înșelat. Femeia ce crezi că făcea? Lua de la mine, gratis, și mai apoi le vindea. Plătea doar transportul, prin Poșta română, că-i mai ieftin. Am întrebat-o dacă intenționează să le vândă, că am văzut că are grup de vânzare cărți. Și două profile cu nume similare. Și cică nu, că nici vorbă. Dar chiar atât de fraiera nu mai pot să fiu, Ticule, îți mai pun o cafea?
Ticu nu zice nimic. Privește pe fereastra larg deschisă și ochii lui par două cratere de vulcan, stinse.