Când eram mică, vreo zece ani să fi avut, obisnuiam să pândesc găinile când se ouau, să le culeg ouăle. Așa, calde cum erau ouăle, le așezam, unul peste altul, în castronul de plastic după care, trăgeam zăvorul, să nu scape orătăniile și, dacă Cocoș rău era prin preajmă, o luam la fugă și urlam după bunica, să ia lighioana de pe mine. Fugeam atât de tare, că nu-mi aminteam niciodată cum ajungeam în brațele bunicii. Nici azi nu-mi explic cum reușea Cocoș rău să rămână mereu, cu multe secole, în urmă.
Abisuri 
Lasă un comentariu