Când l-am văzut, când m-a văzut. Am reușit, totuși, să îi răspund. Ah eram aici, ah, erai acolo, așteptam amândoi. Era cu o bicicletă roșie. Apoi m-a pupat. Pe ambii obraji. Nu m-a zgâriat cu barba. Am luat-o pe după ziduri. Nu eram eu. Nu era el. Vorbea gura fără mine. Să umplu spațiul. Pe alee, nu încăpeam toți. Eu, el, bicicleta roșie, tot universul care ne despărțea. Mi-a zis s-o iau înainte. La terasă ne-am așezat față în față. A cerut o cafea. Am cerut un suc de mere. Mi-a fost greu să îl privesc în ochi.
Abisuri 
Lasă un comentariu