Unu, doi, trei, zece, poate chiar 20 de oameni stăteau așezați în jurul mesei. Când a deschis ușa, niciunul nu a remarcat prezența ei în încăperea mică, neaerisită. Îmi dați voie să deschid fereastra, a întrebat ea, timid, după care, pentru că nu păreau să realizeze că le fusese adresată o întrebare, și-a dres vocea și aproape c-a țipat. Nici o reacție din partea lor. Atunci s-a enervat și i-a aruncat pe toți pe fereastră. Întinși pe asfalt, în aerul curat de afară, n-au priceput niciodată ce li s-a întâmplat.
Abisuri 
Lasă un comentariu