Abisuri

Până la Boissy Saint Leger, dacă totul merge șnur, fac patruzeci de minute. Plus un sfert de oră de la stația de RER până la sediul clientului. Cum ieși din gara, drept înainte, timp de un sfert de oră. Asta dacă ieși din gara pe ieșirea care trebuie. Probabilitatea de a ieși din gara, în prima zi, pe ieșirea care trebuie, a fost de cincizeci-cinzeci. În ceea ce mă privește, mi s-a potrivit mănușă una dintre regulile lui Murphy. Începând cu a doua oară, probabilitatea de a ieși din gara pe ieșirea care trebuie a devenit sută la sută. Pentru că fac parte din categoria oamenilor care învață din greșeli dar nu le place să o recunoască, n-am spus la nimeni nimic despre acest incident. Am reținut doar numele ieșirii „spre bulevardul cutarescu” și mi-am cerut scuze că am intarziat. „Clientul” este o binecunoscuta companie de curățenie industrială. Au contracte cam peste tot în Franța. Cu supermarketuri, parcări, instituții publice, stadioane. „Și lista poate continua dar probabil că nu este foarte relevant acum. O să îți dai seama singură, încetul cu încetul.” Asta mi-a spus-o directorul IT, în prima zi. Și a avut dreptate. Chiar de a doua zi am început să îmi dau seama, când hârtia de la imprimată s-a terminat brusc între Auchan și Fran Prix. Chestii de raportare, ăsta a fost primul task de care a trebuit să mă ocup. Calculele din spatele rapoartelor, asta era treaba mea. Să le construiesc logica și să le implementez. Chestia asta, cu analiza și dezvoltarea, mi se potrivește manusa. Tac și fac. Fac și tac. Din păcate jobul presupune și momente de pauză – de masă, de cafea – în care, vreau nu vreau, trebuie să socializez. Trag de mine, mă lupt cu demonii, devin altă persoană, fac orice să nu dau impresia de tocmai coborâta din copac. Măr, păr, bananier, ce-o fi.

Șeful cel mare este un musulman brunet, mic de statură. Vrea să știe cât mai multe despre mine. Și, să nu mă jenez, să întreb orice. Păi, cum să vă spun, vin din România, da, fix din regatul lui Dracula, nu, nu din Budapesta, puțin mai spre Marea Neagră, da, avem ieșire la mare, plaje cu nisip natural și multe alge. Da, de acolo ii vine numele, de la alge. Cum? Pourriez vous répéter ? Ce cuvânt ciudat, nu l-am mai auzit niciodată. Ca să nu par tâmpita, dau din cap că da și zâmbesc. Chestia asta merge beton. Beton armat cu excepții. Nu pare convins de răspuns dar nu insistă. Mă lasă, pur și simplu, baltă. Încerc să-mi stăpânesc demonii, să nu-i las să se alimenteze din traumele copilăriei. Încerc în van. Când mă întorc la birou, cu rapoartele de final de lună afișate în mod listă pe ecran, lacrimile acumulate în colțul ochilor încep să curgă, imposibil de stăpânit, pe obraji.