Gina ajunsese mai târziu în tabără. “Bilete mai ieftine pentru familiile cu mulți copii”, asta fusese explicația pe care o primiseră când copiii familiilor cu mulți copii ajunseseră în tabăra.
Gina avea trei frați mai mici și o soră mai mare iar părinții ei plătiseră șapte zile de tabără la preț de cinci.
O săptămână în loc de două, la preț redus. Era o duminică plictisitoare plină cu întreceri pe echipe sau individuale, când Dorina a întâlnit-o prima oară pe Gina.
Pentru ca erau “aproximativ de aceeași vârstă”, Gina a fost repartizată în salonul celor mici.
Șase paturi înguste, cu saltele tari și perne mici. Doar niște cearceafuri albe, spălate de sute de ori, pe post de pătură. Dușurile și wc-urile la comun, la capătul culoarului. Wc-uri turcești, dușuri fără perdele și apă caldă doar din an în paște.
Gina avea părul prins în două cozi, de-o parte și de alta a capului, și nu plângea niciodată după mama ei.
Nu le ducea dorul fraților mai mici iar soră-sa mai mare se bucurase ca scăpase, ca prea se dădea “sora cea mare”.
Spre deosebire de Dorina, Gina era o sportivă înnăscută. Nu exista sport în care să nu exceleze.
Se plăcuseră de când făcuseră cunoștință prima oară. Dorina din Brasov și Gina din Oradea. “La mama naibii”, cum ar fi spus mama Ginei, căci ea era adult și avea voie să folosească tot felul de cuvinte.
Gina locuia la bloc, undeva lângă o barieră. Dorina locuia cu bunicii, îngrămădiți într-o casă mică, cu doar două camere. Cu asta începuseră fetele să-si împărtășească experiențele
Apartamentul în care locuia Gina se afla la etajul zece iar liftul era mai întotdeauna în pană. Și oricum, și de ar fi mers, Gina nu l-ar fi luat. Pentru ca, oricât de mare sportivă era, Gina avea punctele ei slabe.
Îi era frică de spațiile înguste, de întuneric și de păianjeni.
Nu știuse toate astea până nu rămăsese blocată în lift, între etajul doi și trei, când se “luase curentul”, cu câțiva ani în urmă, când Gina n-avea decât șapte ani dar știa deja să adune și să scadă și maică-sa o trimisese după una, alta, la alimentara de la parterul blocului.
Una, alta nu însemna mare lucru pe vremea aceea, pentru ca mare parte din alimentele de bază erau ori la rație, ori la cozi.
În plus de conservele de pește și “creveții” chinezești, una, alta însemnau ceva legume și fructe, de la țăranii din piața improvizată din fața alimentarei și un litru de borș, din când în când.
Dorina ar mânca ceva dar nu prea știe ce. Să-și facă niște paste cu creveți? Sau, mai bine, niște bruschete cu sos de roșii și usturoi? Așa e când ai de unde să alegi. Trebuie neapărat s-o sune pe Gina. De-o săptămână își tot spune asta și, uite c-a venit weekendul și tot n-a sunat-o.
E musai să-i povestească de dementul care, de trei nopți încoace, o sună la trei și trei minute și nu spune nimic.
Dementul sau dementa, ca nu și-a dat încă seama, dupa respirație, ce gen e.
Aseară și-a închis telefonul dar asta n-a reprezentat un obstacol pentru dementul, sau dementa.
Dimineața, când a repornit telefonul, a găsit un mesaj vocal în care, în afară de o respirație zgomotoasă, nu se auzea nimic.
Va urma
Abisuri 
Lasă un comentariu