Abisuri

---

Tanti Giorgi își udă mușcatele în fiecare dimineață. Sunt niște mușcate cu flori roz, cumpărate acum zece ani, de la piața Dacia, cu zece lei bucata, sădite în trei jardiniere verzi, prinse de grilajul balconului de la etajul doi. 

Blocul e vechi, construit pe vremea când Corin Halem avea, încă, un cuvânt de spus. Are doar patru etaje, fără lift, și casa scărilor, odată albă, e acum pictară cu niște desene abstracte, linii, cercuri, pătrate colorate, suprapuse. 

Vecinii se cunosc toți între ei, au primit « cadou » apartamentele, de la stat, în urma unor mici « treburi personale » rezolvate de fiecare pentru diverși secretari, miniștri sau simple asistente de direcție. 

Pe vremea când totul mergea bine, blocul era unul dintre cele mai frumoase din oraș. Situat la nici cinci minute de mers pe jos de centrul orașului, avea o poziție ideală, pe o stradă cu multe case și un cinematograf. 

În ultimii cinci ani însă, lucrurile au luat-o razna. 

Totul a început cu epidemia de DSU, o afecțiune temporară dar extrem de periculoasă, declanșată de neadaptarea la noile interacțiuni sociale. 

Cei mai afectați au fost tinerii, cei născuți după marea corecție, inițiată de părinții lor. Nefiind obișnuiți cu interacțiunile reale, ei au fost primele victime ale epidemiei. Nu a existat niciodată vreo durere fizică sau ceva palpabil. Simptomele au fost, încă de la început, manifestări depresive grave, accentuate de volumul important de știri contradictorii vehiculate de rețelele sociale și de mass media. 

În primă fază, Corin Halem nu a realizat cat de gravă era situația, drept pentru care a lăsat lucrurile să se întâmple. 

Doar după ce mai mult de jumătate din tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 și 25 de ani au ajuns să nu mai iasă din casă și să nu își mai dorească nimic de la viață, Corin Halem a instaurat starea de urgență. 

Au fost interzise știrile iar rețelele sociale au fost blocate. Internetul a fost oprit și un set nou de legi privitoare la restabilirea interacțiunilor adevărate au fost votate. 

Toți cetățenii, indiferent de vârsta, statut social sau gen, aveau obligația de a ieși din casă și a discuta cel puțin cinci ore pe zi. 

Nu existau subiecte impuse, fiecare era liber să discute despre orice, cu oricine ar fi fost dispus să poarte un dialog decent. 

Oameni care se întâlneau pentru prima oară în viață discutau despre încălzirea climatică, globalizare, tradiții de Crăciun, noua ordine mondială, conspirații sau rețete de post. De cele mai multe ori, nu exista consens și atunci ideea de decență dispărea. 

În lipsa decenței, lucrurile au început, încet, încet, să degenereze. S-au format coaliții, s-au ales căpetenii, s-au făcut liste de idealuri și năzuințe. 

Încet, încet, Corin Halem și-a pierdut credibilitatea. Coalițiile n-au avut nevoie de nici o moțiune de cenzură ca să-l declare persona non grata și să ceară alegeri anticipate. 

În tot acest haos general, setul de legi legate de imunizarea rapidă la DSU a fost declarat neconstituțional și, prin urmare, au fost legalizate știrile, rețelele sociale și Internetul. 

Cadrul propice pentru răspândirea molimei astfel recreat, DSU s-a răspândit cu o vitează pe care nici cei mai specialiști dintre specialiști n-au reușit să o înțeleagă. Nu exista tratament disponibil și probabilitatea de a găsi unul era extrem de mică. 

Tinerii cu vârstele cuprinse între 15 și 25 de ani s-au transformat, încet, încet, în mici zombies, niște creaturi scheletice fără nici un scop în viață. 

Părinții lor, adulții care instauraseră marea corecție, au dat vina pe lipsa sistemului. Pe democrația prost înțeleasă. Pe știrile false și pe dark web. 

Pe fondul acestei lipse de perspective generalizate, au apărut oportuniștii. Oratori înnăscuți ai pildelor fără noimă. Un nou fel de religie a pus stăpânire pe țară. Unii erau fani, alții profani. 

Bunicii au început să se ceartă cu părinții și părinții cu tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 și 25 de ani. Iar tinerii, acei îngeri deveniți monștri, în plină criză identitară au creat algoritmi care, încet, încet, au distrus omenirea. 

Doar câteva blocuri au rămas. 

Blocul în care locuiește tanti Giorgi e vechi, construit pe vremea când Corin Halem avea, încă, un cuvânt de spus. Are doar patru etaje, fără lift, și casa scărilor, odată albă, e acum pictară cu niște desene abstracte, linii, cercuri, pătrate colorate, suprapuse. 

Tanti Giorgi își udă mușcatele în fiecare dimineață. Sunt niște mușcate cu flori roz, cumpărate acum zece ani, de la piața Dacia, cu zece lei bucata, sădite în trei jardiniere verzi, prinse de grilajul balconului de la etajul trei.