Tata o bate pe mama. Mama își prinde părul și își înghite lacrimile. Fetița se ascunde sub pat. Lacrimile mamei miros a mucegai. Mama coase la o mașină de cusut Singer. Tatăl pictează țigănci. Mama are un amant, se văd prin subsoluri insalubre. Fetița îi privește pe un geam mic, dinspre stradă. Mama este fericită. Zâmbetul ei cuprinde cartiere întregi. Tata o bate pe mama. Mama își șterge lacrimile cu dosul mânecii. Tatăl pictează țigănci. Fetița își promite să nu afle nimeni, niciodată.
(Ficțiuni reale)








Lasă un comentariu