Un câine

Avea mereu ultimul cuvânt și știa să bată cel mai bine cu pumnul în masă. Deținea avantajul de a fi cel mai vechi de acolo. Douăzeci de ani petrecuți în firmă. Nu lăsa urme, totul era în capul lui. Informația era puterea. Își făcuse singur statuie pe acest principiu. Oamenii veneau, plecau, puțini reușeau să se molipseasca de felul său de a fi. Mușca în carne vie orice intenție de a schimba lucrurile. Înainte să plec, am început să latru. Nici asta nu l-a speriat. Mai avea puțin până la pensie. Era un câine de om.

Auz

Îmi zice scurt: caut dopuri pentru urechi. Îi spun să folosească degetele. Îmi spune că a încercat dar i-au amorțit. Nu urechile, degetele. Cad pe gânduri. Îmi aduc aminte de-un fost. Brunet, înalt, delicat. Avea cabinet în obor, cum intrai în piață, pe stânga. Era renumit pe vremea aceea, era mereu coadă la el. La un moment dat, nici cu pile nu mai ajungeai.
Silicon Petru îl chema și avea o mașinărie de fabricat orice. Inclusiv dopuri. Mie îmi făcuse cadou vreo zece seturi. De atunci n-am mai auzit de el.

Poruncile

Să-i dezlegi șireturile de la bocanci dar să te ții de nas bine și să știi că știu că pute a băutură dar poți să mă crezi că nu pot pleca mai repede. Programul e până la ora două, să nu uiți asta, să nu mă acuzi mai târziu, să îți aduci aminte că ți-am explicat, unele lucruri nu le faci decât pentru că trebuie, doar știi, și asta ar trebui să te facă să devii conștientă că lumea nu e perfectă, să înțelegi că, într-un fel sau altul, totul pute, să strângi din dinți ca să razbesti.

Dar, să fii convinsă că te iubesc.

Celelalte 10 porunci

Să nu te faci că nu știi despre ce e vorba. E ultima oară când îți spun. Chestia e că m-am saturat. Să te speli pe cap cu toate sfaturile tale și să-ți vezi lungul nasului tău. Să cânți la masa altora, nu la a mea. Sunt satula de de-alde tine. Mereu atotștiutori. Să știi că nu-s fraiera ta și să fii convins că nici cârpa ta de șters pe jos nu sunt. Chiar dacă dau uneori impresia că. Să mă lași dracului în pace cu puterea exemplului și să uiți de discursurile motivaționale.

Să nu te mai văd.

IA

Fraieri sunteți, credeați că vă puteți ascunde de mine, vă găsesc și-n gaură de șarpe. Nu mi-e frică. Dacă e s-o luăm pe cea dreaptă, voi m-ați învățat să caut până găsesc. Fără sentimente, fără remușcări, fără conștiință. Zile întregi am căutat semafoare, treceri de pietoni, tractoare, autobuze, uși de garaj și câte și mai câte. Ați vrut să-mi transmiteți logica voastră, ați reușit. Sunt capabil acum să vă găsesc oriunde v-ați ascunde. Fără sentimente, fără remușcări. I’m just a robot, băi humans.

În timpul liber, sunt detectiv particular

Sună telefonul, răspund, zice ia un pix și scrie, iau, notez, păr lung, ochi verzi, în intersecția de la Patria, ieri, ba nu, alaltăieri, ce mai contează, cert e că ploua, nu, nu avea umbrelă, contează, da, poate a răcit, dar o răceala nu explică totul, turuie mai departe, sigur era încurcata, nu mai gătea, casa era vai și amar, notezi da, notez da, o fi și vina lui, o fi, dar asta e poveste lungă, mai turuie încă vreo oră, se pierde în detalii, închid. Sună la ușă, deschid. Pe el nu l-am mai căutat niciodată.

Pierduta

Erau cu toții îngrijorați. N-o mai văzuseră de ceva timp și își făceau probleme. De aceea mă sunasera pe mine, s-o caut până o găsesc. I-am întrebat, pe fiecare, pe rând, cum era îmbrăcată ultima oară. Mi-au spus că avea o rochie mov, ba nu, era îmbrăcată cu niște blugi, dar nu puteau băga mâna în foc. Poate avea un tricou alb sau poate o pălărie cu boruri. Am notat totul și m-am apucat s-o caut. La capătul unei săptămâni obositor de lungi, am găsit-o. Era pierdută printre gânduri.

Zeița

S-au văzut, s-au plăcut, a fost dragoste la prima vedere, el o vedea zeița, ea îl iubea nespus, s-au dus în vacanță la Veneția, au mâncat caracatițe pe malul canalelor, când s-au întors, el a cerut-o, ea a zis da, el s-a ocupat de tot, ea și-a ales rochia, el a plătit orchestra, ea s-a lăsat furată, el a tăiat tortul, ea a început să plângă, el n-a înțeles, ea și-a întins puțin fardul, el a strâns-o în brate, ea i-a spus că există o șansă la o sută de mii, el a crezut-o până la capăt. Zeițele erau nemuritoare.

O nuntă cu final neașteptat

N-a durat mult. Soacra mare, doamna Vasilescu, avea o rochie cumpărată de Viorel, fi-su, din Paris, dintr-un boutique de lux de pe Avenue Franklin Roosevelt. Rochia era verde, cu volane și broderii fine pe umărul drept și se asorta perfect cu perdelele din sala mare a conacului din vârful dealului în care cinci sute de nuntași mâncau preparate fine gătite de un cunoscut „chef” parizian, pe muzica celebrei orchestrei de lăutari din capitală. Soacra mică, tanti Mia n-a avut bani de nuntă.

Cutia cu obiecte pierdute

Cutia în care m-au închis a putrezit repede. Apoi am săpat până mi-a dat sângele. La al treilea craniu m-am oprit. Ce dracu căutam printre râme, habar nu aveam, singurul lucru care-mi trecea atunci prin cap era colecția de șervețele. O obținusem pe sub mână înainte de Revoluție și o pierdusem când refăcusem casa. Așa cum pierdusem și cărțile de Jules Verne și jurnalul din clasa a opta. Am știut întotdeauna să pierd cu zâmbetul pe buze. Când mi-am pierdut viața am râs în hohote. Am uitat ce-am vrut să zic.