X+Y

Literatura ca utopie

Dragă Y,

Te aștept la intersecția gării cu mine. Să nu uiți de punct. Habar nu am ce importanță are punctul în context, dar sună bine. Și vezi să nu mă confuzi. Între timp am mai dispărut puțin. Eu voi fi atentă să nu cad, tu doar să fii. Dacă nu voi greși peronul, voi ajunge la fix. Dacă nu, să dai tu puțin timpul înapoi. În rest, totul e bine. Sunt un X oarecare în căutarea formulei.

Tema săptămânii: Ecuație cu două necunoscute.

Vezi articolul original

La indigo

uniform

Literatura ca utopie

Sunt trasă la indigo identic și infinit. Mă amestec cu norii și mă amăgesc cu gustul.  Trec uniform apăsat pe lângă ziduri groase sufocate de iedera și continui să  număr : am fost odată, ca niciodată, doi, trei, patru… Mă sufoc la rândul meu și o iau de la capăt. Sunt trasă la indigo identic și infinit și nu știu când să mă opresc. cinici, șase, șapte culori identice, un infinit.

Tema zilei : uniform

Vezi articolul original

O mică amnistie se poate ?

Flash24 – ”Amnistie”

Literatura ca utopie

Sunt coruptă de tine până la măduva spinării și, înapoi, nu mai pot. Mă strivesc fapte neinfaptuite, mă mustră conștiințe îngropate, mă plâng regretele tardive, mă îngroapă povara amăgirilor și mă disecă neputința adevărului cu mâna pe inimă. Unde începi tu și unde mă termin eu ? Există  ne-pedeapsă la non-faptă ? Cât durează o lacrimă și cât, tot restul, poate fi tăcere ? Cât de dureros poate exista utopia desprinderii de tine ca și cum n-aș fi fost vreodată să fiu ? Se poate ierta hăul creat între mine și eu, cea coruptă de tine până la măduva spinării și, înapoi, nu mai pot?

Flash24 – ”Amnistie”

Vezi articolul original

Hazardul va decide

Tema săptămânii : „Hazard”

Literatura ca utopie

Aș putea reveni într-o secundă sau într-un secol. Sau, în condițiile în care nu știu să apreciez cu exactitudine lungimea clipei, și, pentru că există o mulțime infinită de parametri pe care incă nu știu să îi identific cu certitudine, aș putea reveni într-un minut, într-o viață ulterioară sau aș putea să nu mai revin niciodată.

Nu știu dacă ne vom întâlni într-un vagon părăsit sau ne vom imagina la infinit într-o secvență deformată de imaginația nopților fierbinți. Un șir monoton de veri ne va hrăni cu amintiri călcate în picioare de greutatea secundelor care ne despart și timpul, acest animal ciudat fără repere și fără sens, timpul ne va amesteca perspectivele și ne va pierde în două spații paralele situate la ani lumina distanță. Eu voi deveni ilustra necunoscută numărul 1 iar tu probabil vei rămane în umbra acelei secunde gurmande care odată ne-a unit și apoi a murit.

Între timp…

Vezi articolul original 23 de cuvinte mai mult

O stare

Auzi literele

Cum dor

Ușor

Și plâng

Prelung?

Rătăcirea lor

E doar o stare

De amanare

În definitiv, ceea ce durează

Și contează

Sunt pașii aceia mulți

Cercurile acelea care se intersectează

Și învață, la fiecare intersecție,

O nouă direcție.

N-am mai fost

person with hand above water

@ Mishal Ibrahim

N-am mai fost fără să îmi dau seama. La început am crezut că uitasem unde mă pusesem dar, odată cu trecerea zilei, conștientizasem pe de-a întregul pierderea. M-am căutat bine, bine de tot, prin toate ungherele și pe la toate intersecțiile dintre lumea mea și lumea altora. Nici acolo nu eram. Dispărusem fără urmă într-o toamnă aproape perfectă. Nici măcar frunzele nu-și mai aminteau de mine. În urma mea rămăsese doar un link pe care îl plătisem odată și de aceea, merita să rămână. În rest, a fost o zi ca toate zilele și încă mă mai  caut. Dacă până diseară nu mă găsesc, promit să fac reclamație.