Cum ați proceda?

person wearing brown boots walking on a wet road

Clem Onojeghuo

Acesta este un articol întrebare : aș fi vrut să mă mut dar m-am oprit la un mijloc de drum. Sunt foarte mult la vest și  rar cu picioarele pe Pământ. Când mi se întâmplă să dau de pietre, analizez la rece și trag concluzii uneori gresite. Sunt un mare zero barat și, în acceptiunea mea, limita are definiția imposibilității de a împinge cu forța.

Am scris aici cum eșuez când încerc să împing. Sau să trag după mine.

Trag concluzia că, odată spus, lucrul devine banal. E mult mai bine. Mutarea este un lucru complicat. Atâta vreme cât încerci să înțelegi unde greșești, rămâi într-o stare de așteptarea la limita renunțării.

Am ajuns în punctul în care trebuie să știu dacă pasul va durea sau nu va exista. De aceea vă întreb : ați făcut vreodată pasul? Cum ați procedat?

Nemataforic vorbind aș fi vrut să mă mut aici dar e atât de pustiu acolo, de jur împrejur , încât recit la lună și trag perdele de stele la întâmplare.

Unde greșesc ?

Niște scaune

Niste scaune si ceva cirese

Paula sorbea din cafeaua la filtru și nu îndrăznea să privească ridurile lui Stere. Pentru că ar fi părut suspect de evident interesul ei pentru ridurile lui, Paula preferase să privească un punct fix situat între piciorul din stânga al mesei ovale și scaunul pe care se așezase Stere. Dar cât putea oare să privească punctul ? Începuseră să îi lăcrimeze ochii și, pentru că i se răcea între timp și cafeaua, începuse să caute un subiect de conversație.

Continuă să citești Niște scaune

Sacoul ou de rață

Sacoul ou de rata

Se golise peronul de tot și Stere și Paula tot acolo erau, într-un capăt. Se priveau fără să se vadă, măcinați de sentimentul ciudat că se petrecea ceva nemaipomenit între ei. Între ei circula un curent invizibil care le provoca fiori și, cu puțină bunăvoință, putea explica totul.

S-au privit ei ce s-au privit până ce o nouă ramă de metrou, plină ochi, i-a adus la realitate, trezindu-i din visul acela profund în care îi aruncase întâmplarea.

Continuă să citești Sacoul ou de rață

O poveste de dragoste

O poveste de dragoste
Stere – O poveste de dragoste

Aceasta este o poveste de dragoste în care un băiat se îndrăgostește enorm de tare de o fată. Pe băiat am uitat cum îl chemă dar asta nu e foarte important, atâta timp cât am decis să-l cheme cum vreau eu. În lipsă de inspirație, i-am spus Stere.

De ce Stere și nu altfel? Pentru că așa am vrut eu și nu dau explicații decât contra cost. Timpul costă și asta nu este o noutate pentru nimeni. Pe fată n-am reținut cum o chema, ceva cu Mara sau Lara, dar nici asta un e important atâta vreme cât oricum îi veți uita numele imediat ce veți citi despre Stere. Pentru că Stere este un bărbat frumos. Frumos ca-n cărți și la fel de inteligent.

Desigur, după cum v-ați dat seama, Stere provine dintr-o familie săracă, cu mulți copii și a răzbit prin viață de unul singur. Nimeni, absolut nimeni, nu l-a ajutat să răzbească. A răzbit așa, de unul singur până s-a plictisit să tot răzbească și s-a hotărât să se îndrăgostească. Și uite așa, zis și făcut, a luat Stere într-o joi metroul spre Pipera – că așa auzise Stere, că-n metroul spre Pipera la orele de vârf e lume multă și înghesuită ca la piață și e imposibil să nu te îndrăgostești pe loc de cineva – și s-a îndrăgostit pe loc și Stere.

În metroul spre Pipera, la o oră de vârf, Stere s-a îndrăgostit pe loc de … să-i zicem Paula că nu-mi amintesc nici moartă cum o chema pe fată. Dar nu fata e importantă atâta vreme cât există Stere.

Articolul întreg aici

Câmpul cu maci

Literatura ca utopie

Stăteam  într-un câmp cu maci și nu vorbeam. Deasupra mea treceau avioane și, undeva nu foarte departe, cineva tăia lemne. Mirosea a roșu stins și ziua era pe sfârșite. Stăteam la marginea imaginației și visam fluturi. Pereții erau infiniți și eu urcam câte trei trepte deodată. La un moment dat, mă împiedicam de fapte și roșul, roșul acela intens, mă trezea la realitate. În realitate măturam o bucătărie veche de vară cu fața spre est. Între timp, bucăți de secole au crescut bolovani și au acoperit în uitare lespezile vechi. Acum doar simt scândurile roase și trec.

De jur- împrejur totul e verde.

Tema săptămânii „Macii”

Vezi articolul original

Înger sau demon?

DCA70169-8939-4A2E-A621-1DDC97216428

Îmi imaginez peretele și încerc să urc până la etajul unu. Până unde pot ? În virtual totul este posibil. În realitate cineva sună la ușă.

Cad virtual de foarte sus când cineva îmi scrie pe“mess” că am depășit o limită. Citesc mesajul de trei ori și nu-mi revin. În realitate sunt înger, dincolo de toate devin din când în când demon. După trei sunete stridente, un postaș mă privește mirat de după niște sprâncene groase : “Azi ai fost cu mult dincolo de tine”,  citesc. Dincolo de mine am devenit alta. Nu nu e vina poștașului, el e doar un mesager ca oricare altul. Mi-l imaginez updatat și înțeleg că Zuckeberg se inspiră constant din fapte reale.

Aproape că uitasem că au existat odată poștași.

Timpul calcă totul în picioare dar ideea de bază rămâne. Doar sunetul e altul. Arunc plicul alb și privesc insistent poștașul. Nu e vina lui, el e doar o simplă imagine a ceea ce a fost să fie când timpul va curge altfel. Închid mental ușă și-mi fac o cafea. Mai am o sumedenie de întrebări dar decid să o las pe mâine.

Fragment. Textul întreg aici

Un zbor cu ceva tubulențe

white bird flying under clear blue sky photo taken during daytime

@ Aldric RIVAT

În orașul fără nume se hotărâse să plece în ultimul moment. Ajunsese la destinație după un zbor cu ceva tubulențe, neanunțate de pilot, o sticlă de vin alb răsturnată pe un covor albastru și o întârziere de o oră justificată de traficul infernal.

Totul avea o explicație. Până și nevoia de aer după 10 ture deasupra mării avea o explicație. Simțea că se sufocă, acolo sus. Îi lipseau câmpiile infinite și munții ascunși în spatele copacilor. În satul ei din Ardeal venise primăvara, acolo sus, printre nori, totul era infinit de departe și relativ incert.

Continuă să citești Un zbor cu ceva tubulențe