O viață are omul, mama ei de viață !

A man in a lifejacket rowing a kayak on a river at sunset

@ Pete Nowicki

El orb, el, celălalt el, mai vede puțin. Și-au dat întâlnire în acceleratul de Arad, vagonul 424. S-au așezat față în față bucuroși de revedere. Uneori cuvintele nu acoperă toate situațiile.

El, orb, scoate o sticlă de vin alb. Un pet de plastic. Vin făcut în casă, fără adaos de zahăr.  El, celălalt el, a adus pahare. Trenul zgâlțâie molcom și conversația se înfiripa. Nu pot să nu îi ascult. Căutam ineditul, ineditul a dat peste mine. Acceleratul de Arad, vagonul 424, ora 18 30, puțin dincolo de Ploiești.

Continuă să citești O viață are omul, mama ei de viață !

Acadeaua

@ Jordan Wozniak

În vârful unei iluzii ascuțite rău, un gând se zbătea de capul lui. O ceată groasă cât s-o tai  pe lângă împiedica orice altă posibilitate. Într-un acces de abstract, gândul a dat pe lângă, răbufnind puțin dincolo de umbra vârfului.

Iluzia a închis ochii o dată, a închis ochii și a două oară, a treia oară a luat un ac cu ață și a cusut repede gândul, foarte aproape de centru. Întristat, gândul s-a retras într-ale lui, mestecând de zor alte gânduri dulci.

La un moment dat a început să plouă, o ploaie rece de toamnă, aproape lapoviță. Gândul, cusut cu ață albă, s-a simitit deodată la adăpost.
Continuă să citești Acadeaua

Amintiri din copilărie

Outdoor tap faucet drips with water

@ Luis Tosta

Între două frânturi de vis, apa îmi umplea spiritul. Fără să vreau, între doi picuri umpleam instinctiv pauzele. De fapt, aproape dormeam. În jurul meu picuri cădeau puhoi. Din când în când mă întorceam de pe față pe dos, într-o indeferenta crasă. În jur picurii își continuau căderea cu aceleași pauze rare. La un moment dat, o pauză prea scurtă m-a scuturat din cap până-n picioare «trezeste-te, ești udă leoarca». La început am dat doar din mâini, crawl. Apoi mi-am arcuit călcâiele și am împins cu putere. Marginea patului s-a cutremurat și deodată cineva s-a apucat să bată cu forța în perete.
Continuă să citești Amintiri din copilărie

Îți ofeream o frunză să-ți astupi lacrimile

@ Ravi Roshan

Mă întrebai ce se întâmplă cu oamenii
Transformați în aripi
Și eu mă gândeam un pic
Și încă un pic
Și când se termina picul
Răsărea luna și-ți spuneam
Că în acest caz
Ar trebui reinventat rozul
Căci orice transformare
Are un punct de plecare

Continuă să citești Îți ofeream o frunză să-ți astupi lacrimile