Până la ultimul punct

@ Sam Headland

Există acea nevoie de a apuca firul şi a continua, dincolo de reguli şi anumite principii, dincolo de pretexte există principiul numărul unu, principiul tuturor principiilor, există acea nevoie de a continua de acolo unde n-a fost să fie sfârşit, de acolo unde a fost să fie trăire şi sentiment, există acea nevoie de a re-crea starea, starea aceea unică, depăşirea prin contra-argumente, prin contra-antibiotic şi anti-infecţie, există acea nevoie de a retrăi în buclă punctele până la ultimul punct, ultima prestanţă, depăşirea cercului, ieşirea din cerc, există acea nevoie de senzaţie, senzaţia propriilor senzaţii descătuşate de scop, primul şi ultimul scop, există acea nevoie de a străpunge limite netrasate decât de tine, de a trece peste liniile imaginate doar de alţii, există acea nevoie de confruntare, tu cu imaginea ta prin prisma celoralti.

Continuă să citești Până la ultimul punct

Explozia

@ rawpixel

Și veneam în gând
E așa de usor
Iei un gând, primul care-ți trece sub degete
Și-i spui „stop gândule, ia-mă și pe mine”
Și gândul te ia
Și oprește la prima
Sau la a doua
Sau ce mai contează, numere-s doar un detaliu
Și veneam în gând
Mă așezam lângă tine
„Să nu-ți mai fie frig”
Îmi ziceam ca să înțeleg de ce mă așezam
Pe sau sub
Ce mai contează unde
Cert este că veneam
Mă opream brusc
De atâta frig
Aproape că înghețam
Și, ca să nu te îngheț și pe tine
Te atingeam cu vârful limbii
Ca să-ți simt gustul și apoi,
Tot cu vârful limbii,
Atingeam pulsul
Respiram pulsul atingand urechea
Și din nou,
Tot cu vârful limbii
Te gustam
Coboram doar ca să te cunosc mai bine
Si te tot cunosteam
Și tu, te lăsai în voia gustului
Și, când te cunosteam destul
Și tu aproape ca plezneai
Mângâiam aerul cu prezența mea
Și tu răspundeai în felul tău
Pe care mi-l imaginam brutal
Și tremura patul de atata noi
Și începeam să picurăm
Și picuram câte un pic
Și la un moment dat explodai
Odată cu mine
Și aproape că terminam de picurat
Pe sau sub
Ce mai contează unde
Cert este că explodam
Dar tu n-o puteai numi explozie
Ziceai să uit de explozie
Și să-mi iau gândul înapoi
Și eu îi spuneam gândului
„Stop gândule, ia-mă și pe mine”
Și gândul mă lua
Și oprea la prima
Sau la a doua
Sau ce mai contează la a câta
Numere-s doar une detaliu
Și continuam să explodam
Până uitam de noi.

Prea alb

@ Annie Spratt

 „Iti trebuie acțiune măi fato ! Privește dincolo de aparențe, uită-te la fată aceea îmbrăcată într-un atât de alb într-o atât de dimineață și spune ce simți. Nu, nu te lua după aparențe, treci puțin dincolo de machiajul finuț aplicat și asortat la vesta cambrată în talie, încearcă să-ți analizezi propriile senzații, cumva dincolo de silueta-i fină oglindită-n pupilele-ți încă adormite”.

Continuă să citești Prea alb

Și tot așa

@ Noah van de Wetering

Nu știu ce anume și nici în ce sens anume și nici măcar de ce anume și de ce numai atunci sau numai din când în când sau mult timp nimic și nimicul praf și praful puncte și punctele spații și spațiul alb și albul lung și albul lat și nu știu de ce atât de alb căci albul doare, orbește, strălucește și nu știu până când atât de alb și până unde atât de alb și cât de mult atâta alb și cât de profund atât de mult și pierd la un moment dat sensul și pierd și timpul și punctul și spațiul și praful și rămâne nimicul să umple totul și tot așa până când cineva spune ceva și ciulesc urechile la acel ceva și mă pune pe gânduri acel ceva și uit de alb și de praf și de sens și încep să contrazic în gând și caut argumente în gând și uneori găsesc argumente și alteori nu și nu știu ce anume și nici în ce sens anume și nici măcar de ce anume și de ce numai atunci sau numai din când în când sau mult timp nimic și nimicul praf și praful puncte și punctele spații și spațiul alb și albul lung și albul lat și nu știu de ce atât de alb căci albul doare, orbește, strălucește și nu știu până când atât de alb și până unde atât de alb și cât de mult alb și cât de profund atât de mult și pierd la un moment dat sensul și pierd și timpul și punctul și spațiul și praful și rămâne nimicul să umple totul și tot așa până când cineva râde și încep să râd de râsul lui și să mă mir de râsul meu și să continui să râd fără să știu de ce și să-i fac pe alții să râdă fără să știe de ce, să se întrebe ce anume și în ce sens anume și de ce anume și de ce numai atunci sau numai din când în când sau mult timp nimic și nimicul praf și praful puncte și punctele spații și spațiul alb și albul lung și albul lat și tot așa

Și tot așa

@ Gabriel Matula

Există minți trotinete, mințile acelea ce-și străbat singure gândurile , în buclă, până când pista devine cerc și trotineta iese din cerc și face alt cerc și străbate alte gânduri, tot în cerc și bucla se repetă la infinit și degeaba există glasuri care avertizează “lasă bucla și cercul și trăiește clipa” că mințile acelea trotinete nu lasă nici bucla și nici pista și nici cercul că așa sunt mințile acelea trotinete, atașate de toți și de toate, și tot așa.

O viață are omul, mama ei de viață !

A man in a lifejacket rowing a kayak on a river at sunset

@ Pete Nowicki

El orb, el, celălalt el, mai vede puțin. Și-au dat întâlnire în acceleratul de Arad, vagonul 424. S-au așezat față în față bucuroși de revedere. Uneori cuvintele nu acoperă toate situațiile.

El, orb, scoate o sticlă de vin alb. Un pet de plastic. Vin făcut în casă, fără adaos de zahăr.  El, celălalt el, a adus pahare. Trenul zgâlțâie molcom și conversația se înfiripa. Nu pot să nu îi ascult. Căutam ineditul, ineditul a dat peste mine. Acceleratul de Arad, vagonul 424, ora 18 30, puțin dincolo de Ploiești.

Continuă să citești O viață are omul, mama ei de viață !