Jar

Literatura ca utopie

Știi? Suntem străvezii. Începutul asta ne-a prins dansând prin iarba înghețată inhaland fum. Ascultam muzica anului ce murea și sorbeam dintr-un păhărel cu pliuri fine. Eram aproape pe sfârșite și mirosea a cartofi copți făcuți la jar. Ne stingeam odată cu cărbunele și ne luptam să ardem dincolo du munți. Pădurea plângea și, undeva, departe, cineva se bucura că a trecut.

Vezi articolul original 91 de cuvinte mai mult

Sfârșit de clasă a zecea, 1987

Literatura ca utopie

Sfârșit de clasă a zecea, 1987, vara, de la „una individă” pentru F, într-un plic îngălbenit de timp 

Dragă F,

Țin să te anunț de la bun început că am de gând să îți scriu mult azi. Deși am aflat că mergem la mare nu sunt deloc veselă. Azi e duminică și, până vinerea viitoare, se pot schimba o mulțime de lucruri. Ți-am spus la telefon că eu nu cred în neprevăzut. O fi el frumos și vesel dar la mine nu prea “pică”.

În ceea ce îi privește pe cei doi adoratori ai tăi, eu zic să nu îi alungi.  Cel puțin, păstrează-l pe unul. Altfel, îți va părea rău. Asta ți-o spun din proprie experiență. Va veni un timp când te vei da cu capul de toți pereții care îți vor ieși în cale că ai pierdut atâtea ocazii să nu rămâi singură. Dacă nu mă vei asculta…

Vezi articolul original 643 de cuvinte mai mult

Mai știi?

Literatura ca utopie

Mai știi? Undeva, cândva, construiam vise prin autobuze verzi și oameni și scaune de plastic alb trozneau prin intersecții dirijate de semafoare oarbe și becuri sparte de praștii de copii lăsați acasă cu cheia de gat. Mai știi? Undeva, cândva țeseam vieți scufundati în vise și versuri albe imi colorau ochii într-un verde pal pe care nu-l indrazneam decât rar,  timid, iernii. Mai știi? Undeva, cândva, fugeam ore ascunși prin borcane de zacusca de ciuperci și dansam clipe îngrămăditi în sufragerii de blocuri în formă de cub. Mai știi? Undeva, cândva, trăiam vremuri gri surprinzător de verzi și deveneam legende nesperat de trist.

Mai știi?

Tema săptămânii : „Undeva,cândva” by Abisurile.com

Vezi articolul original

Nimic surprinzător

1B357A53-3933-4960-A855-0A092F203C60.jpeg

Nimicul ăsta mă omoară cu sentimente cu tot, cu durere și, mai presus de toate, cu nebunie cu tot. Sunt toată scufundata în prăpastia dintre ceea nu este și ceea ce, în nebunia care desparte viața de vis, ar putea să fie sau ar putea să nu fie, sau, în cel mai nebunesc mod cu putință, ar putea să fie fără să  fi fost sau ar putea să fi fost fără ca nimeni altcineva să-și fi dat seama că-n realitate o singură zi nu contează la fel de nebun ca o viață, sau poate, pentru că fiecare își trăiește orb și surd și resemnat propria nebunie, o singură zi înseamnă, în cel mai nebunesc mod, mai mult sau cel puțin la fel de mult, ca o singura viață. Simt nebunia degetelor de la coate și nebunia ochilor din gene și fredonez ușor în gând pe un ritm ciudat, zvarcolit, un vers alb. Îmi e capul găuri și vidul îmi e spațiu golit de nebunia unei clipe. Caut definiția sforii care ma leagă și continui să detest nimicul. 

Sunt nebună de legat.

Fata Morgana

selective focus photography of stop road sign

@ Jose Aragones

Umblu desculț printre gândurile tale și țip. Mi-e visul ceață deasupra unui oraș îngropat în uitare și vinul îmi plânge într- un pahar de plastic mat. Înghit să uit. Din nori albi cad momente gri și din suspine îmi cresc imagini. Șoptesc metafore din buricul degetelor și aștept răspuns. Mi te arăți floare și te sorb parfum. Scrii fără semne dar te ghicesc printre zeci de virgule lipsă. Nu te critic, uneori ratez și eu numărul de « i-uri ». Îmi ești dialog și viață, clipă plină de substanță. Există zile când dispari și atunci încetez să exist. Îmi agat nădejdea-n cui și te compun la loc din amintiri. Ești mereu toată, imperfectă , grăbită, sucita, adormită.

Ești interzisă. Ești ceea ce nu există.