Muzica urlă defazat

Muzica urlă defazat

 

Soarele bate frunze galbene pe umăr, muzica urlă defazat şi cineva – nu ştiu cine – numără trecerile. Un pas, doi paşi ….. O mulţime prea mică şi prea înceată de paşi. Mă urc într-un tren aproape plin şi-mi găsesc un loc la o fereastră. Cânt şi plâng. Sau poate invers. În faţa mea un om la vreo 30 de ani găseşte asta ciudat şi mă fixează. Fix şi lung. Mă fac că nu exist. Că nu există. Că mă pierd. Că mă afund. Că mă chinui. Că nu mă mint. Mă fac şi nu reusesc să mă fac.

Am defectele mele.

Omul continuă să-mi numere lacrimile. Număr decibelii şi dau drumul la buclă. La dracu’ cu convenţiile ! Cineva îmi vorbise de buchete şi eu le exclusesem din start. Nu-s făcută pentru buchete. Mă întreb în buclă : am fost vreodată ? Bucla se toceşte repede şi mă pierd pe drum.

Articolul integral aici

Dacă îți place și vrei să urmărești noul blog, îl poți adauga manual în reader : abisuri.com

sau, te poți abona prin e-mail aici : https://abisuri.com/follow-me/

N-am împărțit nimic

N-am împărțit nimic

 

Până la o anumită vârstă n-am împărțit nimic. Cu nimeni.  Aveam para mea, merele mele, poveștile mele nemuritoare în coperți flexibile, gândurile mele, intuițiile mele, paginile mele, citite și răscitite, ideile mele, imaginile mele desenate undeva dincolo de realitate – realitatea mea – straturile mele luate la picior din când în când, potecile mele, cărările mele, brândușele mele albastre la marginea pădurii, luminișul meu la capătul potecilor, cariera mea de piatră, pietrele mele cubice, dunga mea pe mijlocul străzii mele, inexistenta mea dungă, doar ghicită imediat după groapa din baza dealului meu, poarta mea verde, ruginită, strâmbă mea poartă verde în vârful scărilor tăvălite de ani, anii mei, trecutii mei ani chinuind între pleoape gânduri înlăcrimate, lacrimile mele, depărtările povestite între două rebus-uri, cuvintele mele căutate în dicționare putrezite de timp, timpul meu liniar, întins cât să le cuprind dintr-o privire, sensurile mele, unice mereu, unicele mele închipuiri ascunse între două coperți albastre de vinilin ieftin, coperțile mele peste versurile Bacoviene, versurile mele Bacoviene recitate-n șir sub ploile mele fine de vară, ploile mele fine de toamnă, toamnele mele târzii în prag de iarnă, zăpezile mele veșnice ….

La un moment dat, m-am plictisit numai de mine și am început să împart. Din fiecare câte puțin, doză minimă, expunere minima, monologuri abandonate, dialoguri în șoaptă. Nu dădeam mult, dădeam doar atât cât să exist cât de cât și-n ochii altora, să exist în ochii altora sub forma mea, să șoptesc lumea mea și celorlalți, să ne schimbăm impresiile despre propriile lumi, să facem schimb de cărări, dar să nu ne amestecăm cuvintele cu pietrele cubice, să astupam doar gropile din baza dealului cu poteci făcute ghem și împrăștiate peste straturi degerate de atâta iarnă, …

Articolul complet aici

 

Nu uita ! Abisurile.com devin, încet, încet, Abisuri.com

Dacă îți place și vrei să urmărești noul blog, îl poți adauga manual în reader : abisuri.com

sau, te poți abona prin e-mail aici : https://abisuri.com/follow-me/

Proasta clasei

Proasta clasei

Cocuţa îşi dobândise eticheta de „proasta clasei” fără mare dificultate. Numai prin faptul că exista aşa cum numai ea ştia să existe, abătută de grijile şi tristeţile celorlalţi, adaptată la un cotidian dictat de egoismul unor adulţi mult prea prinşi în jocul de-a perpetuă seducţie, Cocuţa era un accesoriu obligatoriu moştenit prin sentinţa de divorţ şi acceptat în lipsă de altceva.

Continuă să citești Proasta clasei

Tramvaiul numărul șapte

Tramvaiul numărul șapte

În tramvaiul numărul șapte mirosea a moarte. Cineva, nu se se știa cine, încurcase puțin sau poate o făcuse dinadins, sau poate că nu-și dăduse seama ce face, sau poate că nu, sau poate că da, cineva, nu se se știe cine, încurcase zilele și trăsese sforile amestecând vremurile cu șoaptele și visele cu săptămanile și lunile cu speranțele și clipele cu uitarea și scaunele de plastic roșu incepuseră pe rând să se topească de atâta amalgam picat ca din cer peste oameni și sfori.

Din toate părtile, în tramvaiul numărul, șapte mirosea a moarte și ieșea un fum negru-gri amestecat ciudat cu gânduri și șoapte. Fix în mijloc, eu. Mă țineam, să nu cad, de o bară de plastic, lipicioasă. Cineva își lăsase amprenta și coborâse la stația din centru, de lângă piață. Mie mi se prinsese dimineața aceea de păr cu dinți de iarnă. Si totuși era atât de vară … Plecaseră aprope toți în vacanță lăsand toate jaluzelele trase. Se molipsiseră pe rând și florile și fluturii deveniseră păsări și oamenii nicăieri.  Continuam să amestec visând (la) rece și numărăm stațiile. Am coborât din curiozitate în stația din fața teatrului și am privit, de jur-împrejur. Unele lucruri nu se schimbau niciodată. Scara rulantă de la magazinul „Universal”, hala veche devenită nouă, devenită din nou veche, trecerile de pietoni deplasate la stânga și apoi doar încă puțin la dreapta …

Textul integral: aici

Nu uita ! Abisurile.com devin, încet, încet, Abisuri.com

Dacă îți place și vrei să urmărești noul blog, îl poți adauga manual în reader : abisuri.com

sau, te poți abona prin e-mail aici : https://abisuri.com/follow-me/

 

Uneori mă simt elefant

Uneori mă simt elefant

Uneori mă simt elefant. Când mă simt elefant, îmi simt degetele jucăușe cum mă pișcă dintr-un capăt în celălalt. În astfel de momente, mă înfierbânt odată cu trecerea clipelor iar uneori mi se întâmplă chiar să plesnesc. Atunci îmi apar pete roșii pe obraz pe care le acopăr, de fiecare dată, cu degete răsfirate de la un ochi în jos.

Uneori mă simt elefant și atunci îmi rămân parcă toate cuvintele în gât și mă râcâie lipsa timpului până la măduvă, îmi face găuri mari și negre pe care le acopăr cum pot cu regrete.

Si atunci îmi amintesc  …

Treceau zile, nopți, seri, mese pline, oameni care își povesteau viața, fumuri, fum, nori, vânt. Uneori treceau și se duceau, se pierdeau undeva, hăt-departe, acolo unde nu le căuta nimeni. Acolo unde nu putea să le caute nimeni.

Textul integral: aici

Nu uita ! Abisurile.com devin, încet, încet, Abisuri.com

Dacă îți place și vrei să urmărești noul blog, îl poți adauga manual în reader : abisuri.com

sau, te poți abona prin e-mail aici : https://abisuri.com/follow-me/

 

 

Visez trenuri

Visez trenuri

Îmi vine să mă opresc în fiecare staţie, dincolo de negru şi să dau felinarele la maxiumum. Să vină lumina la mine. Îmi vine să ascult sirenele. Atunci erau atât de aproape sirenele..  Erau atât de frumoase sirenele. Atunci mă lăsam purtată de sirene şi alunecam între două gări, mă întindeam pe bancheta de vinilin maro şi-mi astupam nasul cu o batistă de bumbac. Nu existau batiste de hârtie pe vremea aceea … Vremurile s-au schimbat  … Alte vremuri, alţi oameni, alte trenuri, tot eu…

El orb, el, celălalt el, mai vede puțin. Și-au dat întâlnire în acceleratul de Arad, vagonul 424. S-au așezat față în față bucuroși de revedere. Uneori cuvintele nu acoperă toate situațiile.

El, orb, scoate o sticlă de vin alb. Un pet de plastic. Vin făcut în casă, fără adaos de zahăr.  El, celălalt el, a adus pahare. Trenul zgâlțâie molcom și conversația se înfiripa. Nu pot să nu îi ascult. Căutam ineditul, ineditul a dat peste mine. Acceleratul de Arad, vagonul 424, ora 18 30, puțin dincolo de Ploiești.

Textul integral aici.

Nu uita ! Abisurile.com devin, încet, încet, Abisuri.com

Dacă îți place și vrei să urmărești noul blog, îl poți adauga manual în reader : abisuri.com

sau, te poți abona prin e-mail aici : https://abisuri.com/follow-me/

 

Senzația că

Senzația că

De-ar fi să explic, ar trebui să încep prin a clarifica anumite principii inițiale. Cercuri, spirale, puncte. În plus de tot felul de alte forme înfipte fix în fața fondului. Simple paravane voite, si-n rest … senzația. În definitiv, la umbra tuturor cuvintelor, doar senzațiile contează. Senzația că există mereu un al început. Senzația că există mereu o foaie albă și o gumă de șters. Senzația că totul este o sinusoidă în care nu am ajuns niciodată atât de sus și nicioadata atât de jos. Senzația că sunt mereu între două capete de probabilitate echivalentă. Senzația că spirala a înlocuit cercul și punctul devine, pe zi ce trece, o nouă virgulă.

Articol complet aici 

Nu uita ! Abisurile.com devin, încet, încet, Abisuri.com

Dacă îți place și vrei să urmărești noul blog, îl poți adauga manual în reader : abisuri.com

sau, te poți abona prin e-mail aici : https://abisuri.com/follow-me/