Opt fără cinci

Opt fără cinci

Mă trezisem, ca de obicei, pe la opt fără cinci. Oprisem alarma, îmi făcusem o cafea tare, la ibric, mă îmbrăcasem în viteză și prinsesem autobuzul 205 în ultimul moment. Îl văzusem de departe și simțisem că mai aveam o șansă. O luasem la fugă uitând de ani. Nu mai alergasem de mult și genunchii protestau dureros. Aveam pe atunci treizeci de ani și locuiam tot in cartierul de la marginea Bucureștiului. Etajul 7, bloc comunist. Fugeam împiedicat pe aleea neastfaltată ocolind bălți apărute peste noapte și simțeam țepii fini ai  buruienilor atingându-mi pielea. În stație ajunsesem un pic prea târziu dar șoferul, un tip la vreo cinzeci de ani un pic trecuți, mă văzuse și oprise. Urcasem gâfâind și îi mulțumisem înclinând discret capul. Nu știu dacă mă văzuse, repetasem gestul încă o dată. Nu mă văzuse nici a doua oară. Decisesem să o las baltă și mă așezasem lângă o doamnă în vârstă, îmbrăcată într-un impermeabil lung, de culoarea oului de rață. Timp de câteva secunde bune îmi recăpătasem respirația fixând involutar impermeabilul  bătrânei doamne. Fără să știu de ce, fără să ajung să înțeleg legătura subtilă dintre culoare și fapt, îmi apăruse deodată în față, Mara. Stăteam cu ochii lipiți de imbermeabilul de culoarea oului de rață și dialogam imaginar cu Mara.

Citește în continuare „Opt fără cinci”

Știi? De fapt …

Știi? De fapt ...

“Știi? De fapt suntem o infinită înșiruire de fapte diverse, stări amestecate și sentimente. Multe sentimente. Îți dai seama cât de complicată este viața? Cât de complexe și aleatoare sunt legăturile dintre ceea ce vrem să fim, ceea ce suntem cu adevărat și ceea ce dăm doar impresia altora că suntem ?

Realizezi că toată întâmplarea aceea rotundă și aproape perfectă pe care ai imaginat-o ca fiind efectul a ceea ce mi-am propus eu să fie, a fost, în definitiv, doar o interpretare în plus a ceea ai crezut tu că sunt dar, în realitate, departe de mine ideea de a fi fost vreodată în felul acela infam în care m-ai imaginat tu ?”

Citește în continuare „Știi? De fapt …”

Ce am mai citit: “Pași”

Am citit, în urmă cu vreo doi ani, “Pași” de Em Sava și Axel. O carte scrisă la patru mâini despre o “ea” și un “el” într-o relație complexă.  Ceea ce m-a impresionat în mod plăcut, a fost dezinvoltura cu care este abordat subiectul. Acel curaj de a spune lucrurilor pe nume și de a vorbi despre un subiect, până nu demult, considerat tabu. Mi-a plăcut finețea cu care sunt descrise întâmplările prin care trec cele două personaje principale și rigurozitatea detaliului. Autenticitatea cu care este redată viața. Arta de a mânui ritmul și de a crea suspansul.

Citește în continuare „Ce am mai citit: “Pași””

Tu chiar vii din viitor?

Auzi, dar tu chiar vii din viitor?

Tu chiar vii din viitor?

Puștiul din fața mea nu are mai mult de 7 ani și e îmbrăcat într-un tricou alb, puțin uzat, și în niște pantaloni scurți verzi, decolorați. Vorbește peltic și are are cel puțin un dinte lipsă. Din câte îmi spune, îl cheamă Doru și a ajuns la mare ieri, cu bunica lui. Nu i-a plăcut cu trenul, că era foarte aglomerat și bunica a trebuit să îl țină în brațe. Apoi a adormit în brațele bunicii și s-a trezit la mare. La mare era lume multă care stătea la o coadă la recepție. Camera lui și a bunicii nu era încă gata așa că a trebuit să-și găsească un loc pe linoleum și să aștepte. Linoleumul mirosea a ceapă prăjită și era maro. După ce s-a eliberat camera, el și bunica lui au trebuit să mai aștepte puțin, să se termine coada din față.

Citește în continuare „Tu chiar vii din viitor?”

Ce am mai gătit: Creveți trași în usturoi și suc de lămâie cu couscous cu verdețuri

Lume, lume! Astăzi inaugurez o nouă categorie pe blog : „Ce am mai gătit”.

Încep prin a vă prezenta una dintre rețetele mele favorite: creveți trași în wok, cu usturoi și lămâie cu couscous cu ierburi.

Pentru această rețetă m-am inspirat de aici și de aici.

Citește în continuare „Ce am mai gătit: Creveți trași în usturoi și suc de lămâie cu couscous cu verdețuri”

Mai știi?

Mai știi? Ne-am întâlnit la cheful organizat cu ocazia celor 40 de ani pe care îi împlineai și eu, din pragul ușii, ți-am intins cadoul, un set de cafea din porțelan de China împachetat într-o hârtie roșie cu flori. Tu mi-ai mulțumit politicos și m-ai invitat să intru. Am intrat și m-am asezat picior peste picior intr-un fotoliu de piele maro. Tu ai pus cadoul pe masa din bucătărie și apoi m-ai întrebat dacă vreau ceva de băut. Nu voiam dar, la insistențele tale, acceptasem un pahar cu martini pe care l-am sorbit ascultând conversațiile celorlalți. Din toti ceilalți nu o cunoșteam decât pe Ligia, o colegă de servici. Ea mă convisese să vin. Era, după părerea ei, ocazia ideală de a întâlni un suflet pereche. Acceptasem și, la al cincilea martini, te întâlnisem pe tine, în bucătăria mică.

Citește în continuare „Mai știi?”

Ce am mai citit: „Kiwi”

Ne întâlneam în fiecare joi seara, începând cu ora 19, undeva în centru, în piața Victoriei. Un grup de oameni care iubeau scrisul și doi profesori de anvergură. Să nu care cumva să credeți că e ușor să-i ai ca profesori pe Marius Chivu și pe Florin Iaru. De-a lungul cursului de creative writing pe care l-am urmat alături de ei, au existat nenumărate momente în care am ajuns să mă îndoiesc de mine ca om care visează să ajungă să scrie ceva care să rămână întipărit în mintea cititorilor.

Citește în continuare „Ce am mai citit: „Kiwi””

Ce-am mai citit: „Amn3zia”

Amn3zia : O non – recenzie . De ce non- recenzie ? Pentru că vă voi lăsa pe voi să o descoperiți în felul vostru.

Eu vă voi povesti doar cum descoperit-o eu, în felul meu complicat de a descoperi lucrurile.

În primul și în primul rând vă voi spune că mi-a plăcut la nebunie felul în care curge textul. Fluiditatea exprimării și armonia frazelor. Nu, nu sunt fraze scurte. Sunt fraze melodioase pe care nu te mai saturi să le citești. Totul pare atât de firesc și atât de simplu. Să nu credeți că stă la îndemâna oricui să scrie așa!

Citește în continuare „Ce-am mai citit: „Amn3zia””

Henrieta

Henrieta, născută Brânzoi, căsătorită Popa este moașa satului “Coliba popii”. Retrasă din capul muncii anticipat din cauza unor probleme cu spatele, Henrieta, văduvă după Sandu, mort de pneumonie în 2001, Henrieta se trage dintr-o familie cu zece copii din care mai trăiesc trei. Ea, frate-su Vasile și sora-să Mioara, ambii mutați la oraș după Revoluție.

Ultima dată l-a văzut pe Vasile la inmormantarea lui Sandu. Vasile venise singur, fără nevastă și fără copii și se așezase în dreapta mortului, lângă Henrieta. Stătuseră acolo o noapte întrega fără să-și spună ceva în miros de lumânare arsă și tămâie aruncată la intervale regulate în candela de lângă sicriu. Dimineața, Vasile pregătise două ochiuri la tigaie și o silise pe Henrieta să le mănânce. Apoi plecase cu treburi în oraș și de atunci nu se mai văzuseră. Își mai vorbesc la telefon, din când în când, cu ocazia sărbătorilor sau a diverselor aniversări dar, în ultimul timp, Henrieta nu mai are nici un chef să-l mai audă.

Citește în continuare „Henrieta”

Doamna Vasilica

Doamna Vasilica

Doamna Vasilica se apropia de pensie. Muncise de la 15 ani, mai întâi la aprozarul de la intersecția străzilor carora, între timp, le fuseseră schimbate numele de două ori: o dată, imediat după revoluție și a doua oară cu ocazia morții unor binecunoscuți cetățeni ai urbei, ridicați la rang de cetățeni de onoare imediat după trecerea în neființă.

Citește în continuare „Doamna Vasilica”