In ultima vreme imi tot caut singura autentica identitate uitata intr-un colt al mintii, mascata de diferitele roluri si (ne)cazuri pe care viata mi le-a asternut. In ultima vreme ma tot hotarasc sa ma intorc. La inceput mi-a fost frica de idee, apoi , incet, incet , am inceput sa o asimilez si chiar sa o transform intr-o posibila aventura cu sfarsit fericit. In definitiv, cel mai dificil nu este sa ai o idee, cel mai dificil este sa iei decizia de a o pune in aplicare. Cred ca in acest moment nu sunt departe de un echilibru perfect intre ceea ce nu stiu ca imi doresc si ceea ce nu stiu ca trebuie sa fac.
As mai avea nevoie de o singura strafulgerare de lanterna pentru a-mi desteleni ultimele incalcituri ale mintii. O farama de clarificare mi-a fost pusa pe tava de starea de fapt adusa de zilele vacantei, acasa. As putea spune mai degraba de (re)descoperirea singurului posibil « acasa » si de senzatia de siguranta propagata. De mirosul de iarba cosita si fum ale amintirilor purtate de vantul inserarii, de zarva neorchestrata si neordonata a cartierului copilariei.
In ultima vreme, dar nu demult, cred ca ma apropii de tinta cautarilor…
Abisuri 
Lasă un comentariu