Avea un ras imposibil de trecut cu vederea, cand o apuca, ceilalti taceau, obligati sa o asculte. Ascultand-o, ii incerca mai intai un zambet timid venit de cine stie unde pe care unii il ignorau iar altii il inghiteau in sec. Apoi toti isi vedeau mai departe de ale lor. Pana la urmatorul hohot. Si asa mai departe.
Daca o apuca dis de dimineata, pica exact la tanc, atat cat sa schimbe traiectorii strambe, sa le indrepte putin intr-o alta directie, ratata din prea mult zel.
Azi rasul a apucat-o pe la opt si jumatate de dimineata, nu-si luase inca cafeaua, statea la rand si radea artistic, ceilalti, cei din jur sorbeau bauturile calde cautand curiosi intrusul. Era o femeie mica de inaltime cu parul lung rasfirat pe spate. Nu mai era tanara dar asta nu i se citea pe fata, nu la prima vedere.
Ii voi cere poate voie sa-i inregistrez rasul, sa-l pun ca sonerie pe mobil. Voi face astfel poate niste oameni fericiti.
Abisuri 
Lasă un comentariu