Apasam grabita cardul magnetic in fata geamului aproape opac. O data, de doua ori. Priveam in gol, undeva departe, fredonand o melodia practic la moda. Apasam linear, odata dus, odata intors, fixand din cand in cand geamul aproape opac, incercand sa-i ghicesc numarul exact. Zgaraiturile ii cadeau in cascada din toate directiile si exact pe mijloc se latea o aproape spartura decupata la intamplare.
Ma gandeam in treacat la cate si mai cate, tabele, cifre, interogatii diverse si tot in treacat incercam in bucla marea cu degetul. Geamul opac strangea insa din dinti. Strans de tot. Il auzeam cum incepea sa crape putin cate putin, pe la incheieturi.
La un moment dat un sunet ciudat « ti-ai pierdut defapt dunga » m-a trezit. Am privit plasticul gol si am inceput sa rad de una singura. Oameni grabiti se opreau si ma priveau ciudat. Imediat dupa, oameni grabiti isi continuau imperturbabil liniile. Continue. Non-stop. Intersectabile. De ce oare rasul ne se ia din prima ? Virusii circula la liber, virusii se iau nedati, oameni ciudati ii poarta de la umeri in sus, imperturbabili. Cand nu mai pot, oameni ciudatu nu se opresc, cand nu mai pot, oameni ciudati isi scot batista de hartie si sufla cu forta mergand doar putin altfel. Cand nu mai au batiste de hartie, oameni ciudati scot sunete ciudate si grabesc pasul.
De ce oare rasul nu se ia din prima ?
Abisuri 
Lasă un comentariu