Abisuri

Fac parte din cei nouazeci la suta. Mi se intampla uneori sa inmormantez senzatiile una cate una si atunci ma podideste o pauza lunga. Cand ma podideste pauza lunga incep sa numar, printre numere privesc, intre doua priviri constat, intre doua constatari simt, intre doua simtiri reconstruiesc.

Ma plimbam deunazi pe niste maluri inalte, dintr-un beton gri, apa maronie depasea cu mult limitele, niste pescarusi inaintau rapid purtati de valuri, vantul sufla finut, gerul rodea, soarele cadea razant si eu muscam dintr-un sandwich „jambon fromage” si le incasam pe toate in ordinea in care veneau. „Fac parte din cei nouazeci la suta si asta poate fi o explicatie plauzibila”.

La un moment dat m-am oprit brusc si m-am lasat biciuita de vant. Apa depasea malul si vantul depasea apa. Treceam peste un pod inchis in sute de lacate si priveam arta cu ochii albi, prin spatele unor jaluzele albe mirosind timpul prin prisma culorilor. Masuram conformitatea stilului si nu-i ajungeam la limite „stilul nu se masoara in cifre, stilul se simte dincolo de senzatii”.

Un pescarus alb se balacea intre niste valuri maro. Il priveam cumva de sus si ii simteam frigul prin porii deschisi ai obrazului biciuit de vant „fac parte din cei nouazeci la suta si asta poate fi o explicatie plauzibila”

Fac parte din cei nouazeci la suta. Si nu te doare?” In general nu ma doare si cand e sa fie, strang din dinti si-mi caut interesul. Nu mi-l gasesc intotdeauna si atunci dau vina pe cei zece la suta. Intotdeauna exista o explicatie, intotdeauna exista un vinovat.