Nu exista un nimic mai profund ca nimicul nedorit, cel renegat, nimicul azvarlit cat colo, la fiecare pas, clipa, trecerea, nimicul atras ca un magnet de toate gandurile, nimicul rascolitor al ideilor in vrac, ne-transformate, pangarite doar de forta mult prea plapanda a actului de a dori cu orice pret ceva incompatibil la stare si context.
Nu exista un nimic mai profund ca nimicul unei zile initial libere devenita goala odata cu trecerea nimicurilor in sir indian.
Nu exista cale de intoarcere in lupta cu nimicul, finalul este doar un esec asumat din start, un fel de joc de-a maniacul in fata destinului, mania sperantei in fel si chip, linii trasate mai intai delicat mai apoi asumat, linii devenite incet-incet pauze, inocenta asumata odata cu trecerea anilor .
Abisuri 
Lasă un comentariu