Abisuri

Rupea zilele în momente, zeci de momente, apoi sorta momentele pe culori, gri-ul cu gri-ul, verdele cu verdele, mirosea apoi fiecare culoare în parte şi-i nota sentimentele, existau sentimente reci, existau sentimente roz, existau sentimente ploi, existau o groază de sentimente, un volum practic ilimitat de sentimente, existau şi acele sentimente nuanţă, sentimente la intersecţia a două culori, trei culori şi mai existau şi sentimentele pauză, sentimentele spaţiu, sentimentele week-end.

Exista datorită sentimentelor, când i se terminau culorile i se agrava starea, starea aceea de sfârşit, de limită atinsă, exista pentru şi întru sentimente, iubea sentimentul roţii în contact cu astfaltul şi sentimentul brânzei lipită de dinţi, când nu era să fie îi lipsea sentimentul firului de par vitaminizat, când era în cantităţi remarcabile sentimentul literei desprinse de cuvânt îi provoca alte sentimente, sentimentul băncii tocite în soare sau poate doar sentimentul lamaiei stoarse până la capăt.

Exista datorită momentelor, trăia prin intemediul culorilor, respira în funcţie de sentimente, întru sentimente. Era un suflet pereche fără pereche. Era versul alb în căutarea rîmei. Era personajul numărul patru. Poeta.