Abisuri

@ Pop & Zebra

Chit că nu se vede şi nu se simte şi nu se cade şi nu se face, sunt momente când văd şi simt şi-mi imaginez mult dincolo de capătul superior al momentului. Chiar dacă tu nu, eu sigur.

Sunt momente în care te termini brusc. Ieri a fost unul dintre ele. Ai început brusc undeva pe la mijloc şi te-ai terminat brusc, undeva înainte de capăt. N-am înţeles nimic din toată linia aia strâmbă pe care n-ai trasat-o. Am încercat răspunsurile unul câte unul până am adormit cu capul pe o pernă nedesfăcută. Se făcea că era alb şi bătea viscolit. Faţa îmi ardea a exclamare şi eu continuam să dorm ca şi când toate semnele ar fi fost pe sfârşite. Te terminaseşi atât de busc încât nu avusesem răgazul necesar punctului. Alesesem o virgulă la întâmplare şi o pusesem acolo, în lipsă de altceva. Perna albă se făcea că ninge şi chiar nigea, viscolit. Era o pernă albă într-un pat mic şi strâmt şi ştiam că aşa şi trebuie să-ti imaginezi pernele : albe în nişte paturi înguste în care să simţi că esti.

Sunt momente în care te termini brusc şi atunci mă întreb cât de mult îţi place să te joci de-a capătul.