Croitoria de povești

1985, vara….
„Cusut si Brodat, curs intensiv pentru orice nivel”. Citesc anunțul în ziarul pe care mi-l aduce încă nea Stancu, poștasul, și mă gândesc că mi-ar prinde bine un curs din acesta. Suntem undeva pe la mijlocul anilor optzeci, nu au dispărut încă ziarele, scrisorile sunt încă scrise de mână și sosesc prin poștă, încă nu s-a răspândit utilizarea cardurilor bancare și revista Burda se obține greu, pe sub mână. Și totuși oamenii se distrează, organizează petreceri, apartamentele de două camere la bloc sunt invadate în fiecare sâmbătă seara de adolescenți și adolescente dornici de distracție și eu, eu nu fac excepție de la nimic. Maine sunt din nou invitată!

Iau cu împrumut de la Ingrid, prietena mea, o Burda nou-nouță. Pentru o amandină cu Cico la cofetăria de la parterul blocului, Ingrid ar face orice. Lui Ingrid îi plac dulciurile, asta e evident. Și Ingrid primește în fiecare lună pachete din Germania, de la rude : praf de budincă, spaghete, ciocolată, cafea, reviste Burda. Chestii din acestea. Cafeaua și ciocolata ajung foarte rar la noi. Le cenzurează pe drum băieții de la securitate. Revista Burda ajunge din când în când. Nu am găsit încă explicația.

main product photo
Sursa foto : Cusut și Brodat
Răsfoiesc ultimul număr și constat că se se poartă culorile pale și bluzele largi, cu guler de tip bărcuță. Mă decid greu ce să aleg, îmi plac aproape toate culorile pale. Până la urmă aleg niște nădragi cu talie înaltă într-un turcoaz pal asortat la o cămașă din vâscoză, cu guler barcă. Nu prea le am cu design-ul vestimentar și cu asortarea culorilor așa că o întreb pe Ingrid dacă merge. Dă din cap că „da” dar apoi spune că vor fi două mari probleme cu acea ținută. O împușc din priviri. apoi respir rar, să mă calmez. Mă enervează când îmi dă speranțe deșarte.

Îmi spune că : unu) materialul ăla turcoaz pare a fi, de departe, un produs rar întâlnit pe piață și doi) nu avem masina de cusut. Ii dau pe jumătate dreptate : știu să cos de mână. De fapt, știu să cos doar de mână. Mașină de cusut nu am avut niciodată. Nici bicicletă nu am avut, nici cursuri de înot sau de tenis și nici lecții de pian nu am avut. Toate acestea au devenit la modă mult mai târziu.

Revenind în anii optzeci, rămâne deschisă problema cu materialul pentru nădragii largi. Material la metru încă se găsește dar nu turcoaz. Nu-mi place cum stă treaba, trebuie să improvizez. Caut prin dulapuri până găsesc patru prosoape mari, primite pomană. Toate turcoaz, de nuanțe un pic diferite. Îmi asum riscul și o rog pe Ingrid să scoată tiparul din Burda. Mai întâi îi promit că o să facem clătite cu apă și gem, abia apoi acceptă. Ingrid caută niște foi de calc deja folosite și le potrivește pe tipar. Mai merg folosite odată. Când e gata tiparul, încep să tai din prosoapele turcoaz până se potrivesc pe tipar. Cu materialul pentru cămașa e mult mai simplu. Iau un cearceaf la întâmplare și-l tai după tipar.

Sursa foto : Unsplash
Apoi pun ață albă în ac și mă apuc să cos. Nu-mi place să cos, mă înțep des și nu țin linia dreaptă. Cos rar și strâmb, nădragii capătă o formă oarecare, cămașa la fel. Privite de departe, de foarte departe, par în regulă. La petrecere însă spațiul e mic, cinzeci de metri pătrați, cu tot cu balcon. Nu spune nimeni nimic dar își cam dau coate. Arăt doar parțial ca scoasă din reviste. Cracul stâng e evident mai larg și cel drept e evident mai scurt. Dansez mai tot timpul, să nu se observe, dar cusăturile de mână tot crapă spre dimineață. Nu spune nimeni nimic dar știu că toată lumea știe. Observ dar sunt prea obosită să ripostez. Plec de la petrecere cu nădragii prinși cu bolduri și mă înțep doar de două ori până acasă. Acasă promit să fac mai bine pentru petrecerea de săptămâna viitoare.

Săptămâna viitoare îmi aduc aminte de tanti Mia, sora bunicii. și strig „evrika!”. Ingrid se sperie dar eu îi explic : mătușa are o mașină de cusut Singer. Neagră, cu pedală. Am nevoie doar de tipar. De restul se va ocupa ea. Mă uit fix la Ingrid, Ingrid îmi zâmbește. Zâmbetul ei spune clar „dacă vrei să te ajut, mai promite-mi ceva dulce”. Îi mai promit și o rog să -mi facă tiparul. O fustă lungă și creață și o bluză fără mâneci. Mi-l face. De restul se ocupă tanti Mia. Mătușa este o croitoreasa desăvârșită. Așa cum unii sunt bucătari desăvârșiți sau cizmari desăvârșiți sau tâmplari desăvârșiți. Mă uit la ea cum coase la mașină, cât de perfect aliniază materialul sub talpă și cat de drept trage și mă întreb dacă voi deveni vreodată desăvârșită în ceva. Nu obțin nici un răspuns pe moment.

Pe moment las planurile de desăvârșire baltă și probez fusta. Îmi vine perfect!

Petrecerea este un succes, fusta face ravagii și eu încep să o vizitez mai des pe tanti Mia. Când ne întâlnim, eu nu vorbesc mult, o privesc doar cum transformă bucăți anodine de material în ținute somptuoase și o ascult. În timp ce coase, îmi povestește. S-a născut înainte de al doilea război mondial, a supraviețuit războiului apoi a fost costumieră la teatrul din oraș. A trăit vremuri grele dar, datorită pasiunii pentru croitorie, a supraviețuit. „Cu materialele pentru costume a fost cel mai greu”, îmi spune mătușa. „Se găseau greu materiale de calitate care să nu se rărească la a treia purtare și culorile erau un dezastru. Ieșeau la prima spălare”.