Doamna MO și orașele de hârtie

Dacă ar fi după mine, aș sta întinsă toata ziua pe canapeaua de pielea maro, la gura focului și mi-aș construi câte un oraș de hârtie în fiecare colț al casei. Aș ascuți câte un creion pentru fiecare perete și aș scrie câte-o poveste pe zi, apoi aș umple pereții de capitole iar seara, seara m-aș plictisi și as șterge totul cu guma de șters pereții și pereții de hârtie ar deveni din nou albi ca zăpada. A doua zi aș lua-o de la capăt cu altă poveste, cu alte capitole pe pereți, cu alte creioane dar aceeași ascuțitoare, cu alte personaje cărora le-aș inventa vieți și, dacă hârtia aceea albă ar ceda sub greutatea vieților, sau a oamenilor, sau ar ceda pur și simplu de prea mult șters, de prea multe cuvinte, de prea mult, aș construi alte orașe de hârtie, în fiecare colț al casei și aș așterne autostrăzi care n-ar depăși planul cincinal, nu, cincinalele n-ar exista în orașele mele, acolo ar fi doar unele personaje, alese pe sprânceană, cărora m-aș strădui să le dau caractere speciale și complet autentice.

Sursa foto : arhiva personală
De exemplu doamna MO, ea ar fi personajul principal care ar inventa internetul a doua oară – ea ar fi perfect conștientă că îi lipsește originalitatea și m-ar învinuit pe mine, inventatorul orașelor de hârtie de unele lipsuri dar eu i-aș aminti că, dacă n-aș fi fost eu, nici ea n-ar fi existat. Doamna MO n-ar insista, nu i-ar sta în caracter sa insiste, s-ar trânti, da, s-ar trânti pur și simplu în colțarul de stofă din colțul sufrageriei și ar ofta, amintindu-și cât de greu a fost cu căratul lui iarna pe deal, într-o Dacie verde care făcea figuri. Vremurile erau reci pe atunci și mobila era grea, cu adevărat grea, făcută dintr-un amestec ciudat de resturi lipite între ele și în caracteristicile tehnice din magazin cineva pur și simplu omitea mereu să scrie cât e de grea mobila căci cât era de urâtă se vedea cu ochiul liber, între orele opt și cinci, exceptând duminicile, căci pe atunci nu exista comerțul on line și sâmbetele erau zile lucrătoare.

Apoi, trântită pur și simplu pe colțarul de stofă, doamna MO ar inventa a doua oară Internetul, de nervi și apoi ar inventa și magazinele de vânzări on line și agregatoarele de conținut, apoi ea ar sta doar „pur și simplu tolanită” pe colțarul de stofă și ar constata cât e de greu să inventezi lucruri.

Da, doamnei MO i-ar plăcea teribil să viseze, așezată acolo, în colț, imaginandu-și că al doilea Internet, cel inventat de ea, ar lua amploare și ea s-ar îmbogăți peste noapte, în definiv de ce nu s-ar îmbogăți și ea peste noapte, și alții au făcut-o și ei au început să-și imagineze lucruri într-un garaj și atunci, personajul meu principal ar realiza cât de important este locul, amprenta și atmosfera locului, amplasarea în spațiu și timp și ar privi lung timp biblioteca pătrată de lângă televizor pentru a alege într-un final, o carte în care se va putea pierde cu adevărat, să uite că Internet -ul a mai fost inventat o dată,