Să dispar. Departe. Demult. Privesc tavanul, îmi vine să -l mușc până la cărămidă. Mai întâi a fost Jules Verne, apoi Stak Trek. Niște fantezii. Apoi au urmat momentele acelea în care nu tocisem destul sau chefuisem nopți la rand. Au mai fost și întâmplările acelea neașteptate în care cei șapte ani de acasă mi-au fost puși la grea încercare. N-am dispărut, am înghițit în sec și am mers mai departe.
Mi-am dorit de multe ori să fiu altcineva, altundeva, dar niciodată n-am crezut că mă voi trezi în plină pandemie.
Abisuri 