Jurnal de vacanța (7) : vizităm orice merită vizitat


Vineri ne-am hotărât să mergem la Matera. Vreo oră și un pic depărtare de unde stăteam. În mașină, vreau să zic. Adică de la vila din mijlocul livezii cu măslini până la Matera. Chestia mișto cu Waze-ul este că funcționează bine în Italia. Adică indică cel mai scurt traseu. Chestia nasoală cu cel mai scurt traseu a fost că o tăia de-a dreptul prin livada de măslini. Adică pe un drum îngust, un fel de poteca, între noi fie vorba, pe care nu puteai merge cu mai mult de zece kilometri pe oră și în mijlocul căreia fiind, într-un peisaj mirific, înconjurat de măslini bătrâni, sub un cer de un albastru imposibil de redat în cuvinte, nu-ți rămânea decât să te rogi să nu care cumva să te întâlnești cu vreo mașină din sens opus.

Una peste alta, rugăciunile nostre, puse cap la cap, și-au făcut treaba. După o oră și un pic după ce am purces la drum, am ajuns la Matera. Un (alt) oraș cățărat pe stânci. De fapt și de drept, un oraș săpat în piatră. Nu piatra aceea albă, de la Ostuni, o piatră un pic mai bej. Și un pic mai veche. Matera este unul dintre cele mai vechi orașe din lume, devenit cunoscut lumii întregi după ce o mulțime de filme celebre au fost filmate acolo (Passion du Christ, Mourir peut attendre, ca să citez două dintre cele mai cunoscute). În una dintre cele mai sărace zone ale Italiei.

De Matera „auzisem” pe timpul pandemiei când îmi clăteam ochii cu pozele postate pe Facebook de curajoșii care acceptasera riscul posibil de a-și petrece vacanța în carantină, într-o țară străină. Eu nu îndrăznisem să accept acest risc, drept pentru care, timp de doi ani de zile, m-am zgâit visătoare la pozele altora. Și am anulat o vacanță în Grecia. Și am profitat de ocazie să vizitez împrejurimile Brașovului : Racoș, Șinca Veche, Moieciu, Bran. Dar asta e altă poveste. Revenind.

Odată ajunsi la Matera, ne-am parcat nu foarte departe de centrul istoric (cam la zece minute de mers pe jos, agale) și am căutat cele două Sassi. Intre noi fie vorba, ca să poți bate la picior cele două Sassi îți trebuie o zi întreagă. Dacă vrei să vizitezi și Valea cu biserici rupestre îți mai trebuie o zi. Noi nu aveam la dispoziție decât o jumătate de zi, nici aceea întreagă. Căci, am uitat să vă spun, nu plecasem cu noaptea în cap spre Matera. Nu, înainte de Matera fusesem la plajă – una din plajele acelea micuțe răsfirate de-a lungul coastei, acele mici golfuri déjà pline ochi cu pensionari încă de la ora nouă dimineața. Noi am bănuit că dormeau pe plaja. Că altfel cum mama naibii să reușească să ocupe locurile cele mai bune – toate locurile bune – până la nouă dimineața? Lăsându-ne nouă, ăstora mai turiști decât ei, câteva spații cu strat de nisip prea subțire pentru a înfinge o umbrela. Căci, chestia de reținut cu acele plaje, este că e musai nevoie de umbrelă. Și, dacă n-ai noroc să poți găsi un loc cu stratul de nisip suficient de adânc încât să poți înfinge umbrela, riști să devii roșu ca racul până-n ora zece. E adevărat că existau și soluții ad-hoc pentru astfel de probleme : lângă unele dintre golfuri puteai cumpăra umbrelă și suport de umbrelă adaptat la condițiile locului. Adică nu din ăla de-l infigi în pământ să stea, ci din ăla de-l umpli cu apa ca să nu se răstoarne.

Suportul cu apă ne-ar fi fost de mare ajutor dacă n-ar fi fost să fie ruptură de stoc.

Până să plecam la Matera am făcut doar două bai în mare, pe rând, ca să rămână de fiecare dată cineva să țină de umbrelă, să nu cada. Și chiar și așa ne-am ars ca naiba.

Când am ajuns la Matera eram deja prăjiți. Era ora trei după amiaza și soarele ardea ca naiba. Îl simțeam cum roade de sub pălăria de carton presat cumpărată de la indianul din Veneția. Orașul avea încă ornamentele de Crăciun, cel puțin așa ni s-a părut nouă. Poate erau alte ornamente, cu altă ocazie, n-am aflat niciodată. Cert e că mi s-a părut super fain să te simți ca de Crăciun pe tot timpul anului. Ne-am dat cu părerea vreo cinci minute după care, ne ajungând la nici o concluzie am decis să căutăm Sassi. Am urmărit săgețile care indicau Sassi Barisano și, după zece minute ne-am trezit în același loc de unde plecasem, într-o piață cu multe ieșiri. Am pus google Maps și ne-am luat după el. 300 de metri în jos, dreapta, înainte, stânga. Tot în punctul din care plecasem ne-am trezit și cu Google Maps doar că a durat ceva mai mult. Ca să nu ne prindă noaptea pe acolo – ceea ce, după spusele ghidurilor turistice, nu ar fi fost cel mai nasol lucru de pe Pământ, Matera la apusului soarelui pare să fie o minunăție de senzație, genul de moment unic în felul lui, dar noi decisesem să lăsăm momentul unic pe data viitoare, când vom mai veni la Matera, și când vom încerca să ne cazam mai aproape de apusul acela minunat de soare, peste casele săpate în piatră, ca să nu ne prindă noapte cu o oră și ceva de drum în față, dintre care vreo douăzeci de minute prin livada de măslini – deci, ca să nu ne prindă noaptea pe acolo, am decis să vizităm celalalt Sassi, Sassi Caveoso.

Zis și făcut, Sassi Caveoso era la o aruncătura de bat de piața în care ne aflam. Este o experiență unică să ta plimbi prin acel cartier cu case săpate în piatră, locuite din cele mai vechi timpuri (7000 IC) și până nu demult (1950), unele transformate azi în mici hoteluri, muzee și magazine cu suveniruri. Pentru 3 euro de persoană, poți chiar vizita unele din locuințe, și afla astfel mai multe despre cum trăiau oamenii (împreună cu animalele) care locuiau în acele case de piatră. Locuința pe care am vizitat-o noi era mare, avea o bucătărie, un salon, un dormitor, un WC, un beci și un fel de grajd. Și era foarte răcoroasa. Pe cele treizeci și de grade cât erau afară, aș fi rămas cu dragă inimă vreo trei ore în beciul acela, cât să mai treacă puțin soarele. Dacă e ceva care ar fi putut fi făcut mai bine, ar fi fost momentul vizitei. Noi am ajuns în plin soare, pe la ora trei după amiaza și a cam suferit un pic cald. În plus, atenție mare la ce încălțări folosiți pentru vizită, pe anumite porțiuni se alunecă foarte tare pe piatra lucioasă. Chiar și cu sandale cu talpă antiderapanta a trebuit, în anumite locuri, să fiu atentă unde pun piciorul.

Una peste alta, mi-a plăcut mult Matera, orașul cu case săpate în piatră și câteva flori, din când în când.

Drumul de întoarcere a fost liniștit, șoseaua era liberă și noi eram un pic bătuți în cap de soare. După ce am reușit să fentam drumul cel mai scurt propus de google Maps și să evităm astfel potecile acelea imbarligate din livada cu măslini, am ajuns la vilă și ne-am aruncat în piscina.

Abia după aceea, când soarele apusese deja, am pregătit niște orecchitte (paste specifice locului) cu sos de roșii și cu busuioc din grădină, pe care le-am savurat pe marginea piscinei, cu un pahar de prosecco în fața.

Apropo de mâncatul în vacanțe : cineva spunea că Italia nu este pentru cei ce mănâncă salam adus de acasă. În ceea ce ne privește, mereu am preferat să închiriem locații cu bucătărie proprie. Și asta nu pentru că nu ne-am permite să mergem de trei ori pe zi la restaurant, dar unu la mâna, eu una ador arta culinară și nu mi se pare deloc un chin să prepar rapid niște chestii tradiționale locului, doi la mâna, cu micul dejun servit rapid, „acasă”, câștigăm timp pentru vizite și, trei la mâna, ce poate fi mai relaxant decât în grătar făcut în curte și servit pe marginea piscinei, cu o carte de citit în față? În accepțiunea noastră, aproape nimic. Dar noi suntem noi și suntem convinși că suntem făcuți să vizităm orice merită a fi vizitat.

2 gânduri despre „Jurnal de vacanța (7) : vizităm orice merită vizitat”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.