Mă plimb prin gândurile tale cu privirea lipită de ceața groasă care ne desparte. Taci. Mult timp nu zic nimic. Îmi vine să urlu de atâta liniște. Trece o pasăre printre noi, îi frâng aripile și îmi șterg lacrimile cu dosul mânecii. Inspiri. Îmi torn cafeaua fierbinte în cana de porțelan. Expir. Adaug o crusta subțire de lapte degresat și sorb. Sorb și plâng. E atât de fierbinte încât îmi simt inima sloi. Nu te topești. Nu mă topesc. Ne nărui definitiv într-un univers infinit. Între timp a venit primăvara.
Abisuri 
Lasă un comentariu