
Oamenii se întreabă de ce. E simplu. Eu, între două șine paralele. Tu. Parfumul tău. Pofta ta de viață. Ochii tăi verzi mă însoțesc prin metro-uri aglomerate, vocea ta gravă îmi șoptește cuvinte obscene, degetele tale fine îmi provoacă fiori, uneori mi se întâmplă chiar să țip de plăcere între două stații și atunci, zeci de ochi mă privesc, dar eu am învățat să îi ignor, pe ei cu zâmbetele lor înțelegătoare, da, știu, nu sunt nici primul nici ultimul dar trebuie să înțelegi, nu se mai putea altfel, obsesia naibii.








Lasă un comentariu