Abisuri

À doua zi, ne-am trezit la ora șapte și am luat micul dejun la ora șapte și jumătate. Humus, lipie, ouă amestecate dar nu foarte bine făcute, ouă fierte, iaurt măsline și multe dulciuri. Partea bună a fost că am avut, în fiecare dimineață, un mic dejun cu specific local. Partea proastă a fost că, timp de cinci zile a fost fix același mic dejun: Humus, lipie, ouă amestecate dar nu foarte bine făcute, ouă fierte, iaurt măsline și multe dulciuri. Și, în loc de cafea, ness.

După micul dejun, sub o ploaie deasă-da, uneori plouă în Amman, de exemplu anul acesta, în iunie, a plouat atât de mult în zonă încât s-au format viituri din cauza cărora canionul Wadi Mujib a fost închis – am plecat spre Gerash, la o oră de Amman. Dacă Ammanil este destul de puțin verde, înconjurat, în mare parte, de stânci și plin de praf, odată ce te apropii de Gerash, priveliștea se schimbă. Sunt multe plante verzi, în ghiveci, probabil de vânzare, cu toate că n-am văzut pe nimeni să cumpere. Gerash este un oraș fondat în secolul 4 înaintea erei noastre. Deosebit de frumos, și de bine păstrat, merită cu vârf și îndesat o vizită.

Aproape patru ore de vizită mai târziu ni s-a făcut foame. Există un restaurant la ieșirea din site, 10 Jod pentru bufet a volonté, dar, pentru că nu ne era nici chiar atât de foame, am zis să căutăm ceva mai puțin copios, gen doar entrée. Notasem undeva câteva nume de restaurante recomandate, culese de pe diverse bloguri și discuții pe grupuri de specialitate. Am ales un restaurant libanez care se afla la cam trei sute de metri de locul unde parcasem mașina. Chestia nasoală cu restaurante recomandate este că pot fi foarte bune dar și forte scumpe. Chestia bună este că am știut să ne adaptam când am văzut despre ce restaurant fițos era vorba. Valet pentru parcat mașina și portar care deschidea ușa. Am făcut stânga împrejur și am căutat altceva.

Până la urmă am găsit un Golden Chicken unde am mâncat saorma de pui și pui cu sos barbecue. Nu extraordinar, dar ne-a calmat.

Apoi ne-am continuat vizita.

Noi am fi vrut să mai facem Ajlun și Umm Qais sau Ajlun, Pella și Iraq al-amir dar n-a mai încăput decât Ajlun.

Ajlun, o cetate otomana construită în secolul 18, se află la o jumătate de oră de Gerash. Noi am vizitat-o într-o vineri, zi de sărbătoare în Iordania (echivalentul duminicii la creștini) și probabil de aceea a fost destul de aglomerat. Majoritatea vizitatorilor erau localnici. Familii întregi, multi copii. Scări multe, terase, ziduri groase. De pe terasa de sus se vedeau Palestina, Israelul, Marea Galileiei (azi lac).

După vizita la Ajlun, am plecat spre Amman. Pe drum ne-am oprit într-o piață mică și am cumpărat caise. Dulci, zemoase, un adevărat festin. Ținând cont că se vindeau cam peste tot – piețe, marginea drumului – presupunere noastră a fost că erau caise locale.

Seara am cumpărat kunafeh (yami) și l-am mâncat pe balcon în timp ce priveam traficul infernal din Amman.