Jurnal de vacanță : Iordania (7)

În după amiaza celei de-a doua zi de vizită la Petra, ne-am hotărât să vizităm Little Petra, despre care auzisem că merită un détour cu vârf și îndesat. Din păcate, puțin înainte de intrarea în „village”, drumul era blocat de niște beduini tineri și de niște copii de beduini, care întorceau toate mașinile, fără prea multe explicații. Ceea ce am aflat „printre picături” a fost faptul că era vorba de ceva chestii legate de niște bani care trebuiau reglati cu politia.

Ne-am întors în apartamentul închiriat și ne-am făcut bagajele. În timp ce ne făceam bagajele, am constatat că nu mai aveam acces la net – doar Facebookul și WhatsApp ul funcționau dar fără acces la poze și la conținut. A fost o senzație stranie, de întoarcere în timp și spațiu. În lipsă de altceva am citit dintr-o carte și am tăiat pepenele.

Pe când mâncam în 4 pepenele dulce și uriaș, am primit mesaj de la gazda noastră din deșert. Ne întreba pe la cât ajungem și ne informa că parcarea costă 10 jod pe zi și transportul din parcare până în câmp, 10 jod de persoană. Asta, desigur, dacă nu doream să cumpărăm un tur în jeep, în cazul în care parcarea și transportul de la parcare până în camp ar fi fost gratis. Ne-am făcut calculele repede, un tur în jeep, de patru ore, ne-ar fi costat 35 jod de persoană. 140 de jod în 4 față de 50 de jod aruncați pe fereastră. Măcar vedeam ceva. Nu era ieftin, alte camp-uri propuneau turul la 30-35 jod pe mașină dar acolo cazarea și masa erau mai scumpe. Oricum am fi invartit-o, cam tot la aceleași prețuri ajungeam.

À doua zi, dis de dimineață, am purces la drum. Vreo două ore, cu o mică oprire. Am ajuns în Wadi Rum village în jurul orei 12. Punctul de întâlnire comunicat pe booking era… în fața unui cos de gunoi, într-o zonă în care nu aveam acoperire pentru date. După ce l-am sunat pe un prieten iordanian și l-am rugat să vorbească el, am reușit să ne întâlnim cu gazda. Și, ce să vezi, surpriză. Camp-ul era la 1 minut în mașină de locul în care ne-am întâlnit și am mers cu propria mașină până în camp.

Întrebarea care ne-a venit instantaneu a fost : ce anume justifica cei 10 jod de persoană pentru transport? Am avut un gust amar după această experiență dar n-a durat mult, compensat fiind de prânzul delicios (și imens) pe care l-am servit cu „big boss”, după cum chiar el ni s-a prezentat. Al treilea frate din familie, 26 de copii în total, dintre care jumătate erau fete, dar, despre ele, în pofida întrebărilor noastre, nu ne-a spus mai nimic. 26 de copii cu 3 neveste, asta era familia lui. Poligamia este acceptată dar trebuie să îți permiți să îți întreții toate nevestele (nu mai mult de 4). El, big boss-ul camp-ului, de exemplu, el nu avea decât o nevastă și 2 băieți. Azi vremurile sunt mai grele și mai scumpe decât erau în trecut, puțini își mai permit mai multe neveste și nici nu e „fair” pentru neveste, să împartă același bărbat între ele, dacă bărbații nu pot accepta asta, de ce ar trebui să accepte femeile? Asta mi-a plăcut maxim. I-am și zâmbit. Mi-a întors zâmbetul. Apoi ne-a povestit cam cum stau treburile cu ierarhia, la beduini. Primul băiat născut este cel care are puterea absolută. Al doilea născut nu poate trece peste deciziile primului născut, așa cum nici al treilea născut nu poate trece peste deciziile celui de-al doilea născut și nici peste deciziile primului născut. Și așa mai departe. Pot emite dubii dar nu pot trece peste deciziilr luate de cei dinaintea lor. În familia lui, al gazdei noastre, cel mai mare dintre frați era șeful cel Mare peste „lanțul” de camp-uri pe care le avea familia. Al doilea născut era șef peste un camp de lux, echivalentul unor 5 stele în regim hotelier. Bubbles cu vedere la cer. El, al treilea născut, era big boss-ul camp-ului rezervat de noi, echivalentul unor trei stele în regim hotelier. Nimic degradant, mult mai ieftin și cu tot confortul necesar : baie proprie cu dus, paturi, covoare, terasă în față. Al patrulea frate era big boss peste un camp de corturi tradiționale. Și aveau în plan să se extindă. În timp ce ne delectam cu un mansaf pregătit de bucătarul camp-ului, am îndrăznit să mai încerc o întrebare legată de femei. Surori, nevastă. Da, nevasta lui era învățătoare și da, în lumea beduinlor femeile se ocupă, în principal de casă și de copii, dar au voie să lucreze dar doar în învățământ și turism. Cât despre următoarea întrebare legată de nunta prințului moștenitor, ori n-a înțeles ce vreau să spun, ori a trecut, intenționat, peste.

După prânz au urmat cele 4 ore în jeep. Ca să fie cumva „fair” și pentru noi, ne-a surclasat la un jeep „vip” în care am călătorit cu o familie de unguri (el, ea și un băiețel de doi ani). Turul în jeep a fost foarte fain, au fost câteva opriri la anumite puncte de interes, am urcat și am coborât dune de nisip, am admirat soarele care dădea să se ascundă printre ditamai bolovanii, am privit, îndelung, apusul.

Cina nu pot spune că a fost extrem de copioasa, dar nici nu ne trebuia mai mult. Noaptea în deșert, mi-o tot imaginasem de ceva vreme : liniște și multe stele. În realitate, ca să trăiești o astfel de experiență autentică, ar fi trebuit să cumperi un tur de noapte, special pentru privit stele și „ascultat” liniștea. 20 jod de persoană, o oră și jumătate. Noi am preferat să ne plimbăm și să vedem răsăritul de pe cămile (care s-au dovedit a fi dromaderi). În ceea ce mă privește nu a fost alegerea ideală, o dată pentru că n-am putut deloc dormi tot întrebându-mă cum naiba o să reușesc să urc pe cămila și a doua pentru că visele mele cele mai urâte s-au adeverit : a fost complicat și cu urcatul, și cu coborâtul, și cu mersul pe spatele animalului. Am cerut cel mai mic dromader și l-am avut. Cel mai mic și cel mai împiedicat. Am făcut febră musculară și la mâini și la picioare de cât de încordata am fost, încercând să nu cad. O oră în aceste condiții a părut un secol dar au ieșit niște poze frumoase din care nu transpira decât foarte puțin încordarea din spate.