Abisuri

De la Aqaba, Tala Bay, am plecat spre Dana. Dana nu fusese, inițial, pe lista noastră cu locuri de vizitat, am adăugat-o după ce am fost informați de Tarom că data de intoarcere a fost decalata cu două zile. Inițial erau prevăzute două zile la Dana, dar, când Tarom-ul ne-a informat că și data de plecare va fi decalata cu două zile, obligându-ne astfel să renunțăm de tot la zborul cu Tarom, a trebuit să ne scurtămcu o zi șederea la Dana pentru a ne potrivi cu zborul de întoarcere Ryan Air.

În drum spre Dana, ne-am oprit la Shobak, un castel construit pe vremea cruciaților, pe care eu, din cauza unei răceli destul de aiurea, am decis să-l privesc doar de departe, la umbră. După ce am schimbat ceva politețuri cu doi șoferi care mi-au propus o cursă până la castel și înapoi pentru 3 Jod, dar pe care a trebuit să-i refuz explicându-le că nu mă simt bine, după ce m-au întrebat de unde sunt și le-am spus ca sunt din România, după ce au bătut încântați din palme și au strigat fericiți „Bucarest, Nice People, welcome to Jordan”, după ce le-am mulțumit frumos și le-am zâmbit, m-am așezat la umbră și am privit, de jos și de relativ departe, castelul.

În Dana sat am ajuns în jurul prânzului, pe o căldură care ne-a topit tălpile sandalelor. Hotelul l-am găsit cu greu, după ce am străbătut, practic, tot satul, ascuns pe o străduța îngustă pe care, dacă continuai să mergi, ajungeai la un punct înalt cu vedere spre vale și stânci.

Hotelul era format din câteva camere împrăștiate pe ici, pe colo, construite în vechile case de piatră ale satului. Din ce am citit, majoritatea locuitorilor vechiului sat au hotărât, în trecut, să se mute în Al Qadisiyan, o mică localitate nu foarte departe de sat, dar mai prosperă. Localitate în care, de altfel, ne-am și oprit să mâncăm prânzul, înainte să ajungem în Dana. A fost o experiență inedită acel prânz, servit într-o încăpere care semăna a garaj și care a constat în saorma de pui gătită cu multe mirodenii locale.

Revenind la satul Dana. De curând a fost lansat un program de reabilitare a vechilor case din piatră din sat, ceea ce a dus la întoarcerea în locul de baștină a unei mici părți dintre locuitori. Satul a fost pentru mine o experiență autentică, poate cea mai autentică experiență din cele două săptămâni petrecute în Iordania. Pierdut printre stânci, cu străzile lui înguste și, cel mai important, liniștea în care este scufundat, satul Dana îmi va rămâne în amintire ca una dintre cele mai zen experiențe trăite vreodată.

Camerele nostre, mici dar confortabile, erau situate într-un fel de intrand, o mini alee de piatră, îngustă, dar suficient de lată pentru 2 scaune de plastic și o măsuță pe care am băut vreo 3 ceaiuri oferite.

Pentru iubitorii de drumeții, rezervația Dana, este « the place to be ». Taxa de intrare este 10 jod dar peisajele sunt senzaționale.

Seara am urcat la punctul de belvedere și am privit soarele cum se stinge printre stânci. Minute întregi l-am privit cum se scurge, în liniște, dincolo de stâncile din zare. În vale s-au aprins câteva lumini și pe cer au început să apară stelele. Când întunericul a învăluit pe de-a întregul satul și Valea, senzația de singuri pe lume a fost și mai pregnanta. Liniștea pe care ne-am fi așteptat să o găsim în deșert, am găsit-o, într-un final, în acel sat uitat de lume, în care, cei câțiva locuitori pe care i-am întâlnit, ne-au întrebat de unde suntem și, după ce le-am răspuns de unde, au bătut din palme și ne-au urat bun venit în Iordania.