Abisuri

À doua zi de dimineață, după un mic dejun copios servit pe străduța îngustă ce ducea la belvedere, ne-am luat rămas bun de la Dana și am plecat spre Amman. În drum an vizitat castelul Kerak, unul dintre cele mai mari castele medievale din zonă. Nu s-au păstrat decât zidurile, labirinturile interioare și exteriorul, scările și curțile interioare. Fiind atât de mare, vizitarea lui ne-a luat cam o oră. Parcarea a costat 3 jod dar ar fi putut fi gratuită dacă am fi luat prânzul la restaurantul de lângă parcare.

În Amman am mâncat, pe post de prânz, o felie de knafeh. Este una dintre cele mai bune deserturi mâncate vreodată, o combinație foarte reușită între branza de capră, foarte puțin sărată, și dulce. Eu cunoșteam deja această specialitate din dațile trecute petrecute în Iordania dar pentru ceilalți din micul nostru grup, a fost una dintre cele mai delicioase descoperiri.

Seara am petrecut-o în jurul unei mese tradiționale, invitați fiind de un prieten iordanian în familia lui. Nu mare ne-a fost surpriza când, abia ajunsi, am fost întâmpinați cu „bună seara”, perfect rostit, de către fratele mai mare, gazda noastră din acea seară, care făcuse facultatea la Timișoara, înainte de Revoluție.

După ce ne-am delectat cu minunățiile acelea culinare pregătite în casă, a trebuit să ne luăm rămas bun de la gazde, avionul spre București fiind relativ devreme a doua zi. Dar ne-am despărțit cu promisiunea de a ne revedea în curând.

Zborul de întoarcere a fost de vis, fără turbulente, fără nori, fără incidente. Am zburat peste mări (marea Moartă, Marea Mediterana, Marea Neagră) și țări (Iordania, Israel, Turcia, Bulgaria, România) și, după aproape trei ore, am aterizat la București.

A fost o vacanță excepțională, pregătită din timp, 1000 de euro de persoană, totul inclus, cu doar câteva peripeții datorate Tarom-ul. 15 zile și 16 nopți pline, multe locuri văzute, mulți oameni întâlniți, 15 zile care ne-au rupt complet de cotidian și ne-a încărcat bateriile, cât să rezistam până la vacanța viitoare care poate fi în Peru sau Ouzbékistan sau cine știe ce idee ne-o mai veni până atunci.