Abisuri

Anii 70. Eu. Pe la 8 ani am început să citesc. Povești nemuritoare, O mie și una de nopți, shakespeare pe înțelesul tuturor, Jules Verne. Nu mă identificam absolut deloc cu poveștile, erau istorii vechi, de demult. Dar, această magie a lucrurilor vechi, trăite de alții, mult înainte ca eu să mă fi născut, tocmai această magie a creat în mine pasiunea pentru citit. Cititul, pentru mine, a fost evadare. Imaginația a creat punți. Pe vremea acea nu exista nici Facebook, nici Netflix, nici măcar accesul liber la cărți de calitate.

Dacă Ciresarii sau La Medeleni i-ar putea convinge pe copiii de azi să facă o pasiune pentru lectură? Probabil că nu. Dar nu pentru că nu s-ar regăsi în poveste, ci pentru că n-ar mai știi să profite de timpul necesar poveștii.

Cărți cu desene? Povești prin desene? Pare că le devorează copii de azi. Nimic nou sub soare. Îmi amintesc că și eu le devoram. Da, și la mine a existat perioada când doar „Pif” și „Rahan” contau. Legat de societatea în care trăim, aici e o mare diferență între „noi” și „ei” : noi ne doream să evadam, ei poate nu își doresc asta.