Categorie: societate

2019 – Florin Iaru si Marius Chivu

După o reflecție la rece, nu a fost chiar foarte rău. Am cunoscut oameni interesanți, am învățat reguli de bază, mi-am dat seama că scriu prost, am înțeles că “a scrie” este mai mult decât a înșirui metaforele una după alta. Trebuie să menționez că structura și conținutul cursului au adresat în primul și în primul rând proza scurtă. Și regulile de scriere creativă au fost cele create și folosite de americani.

Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost partea despre psihologia personajelor și a relațiilor dintre ele. Ceea ce m-a enervat cel mai tare a fost faptul că am fost – și sunt în continuare – în pană de idei originale.
În general poveștile mele au impresionat relativ puțin. O singură dată am obținut un gen de “ouau” general și asta la o poveste erotică. “Oau”-ul personal a rezonat mult timp în capul meu : de unde și până unde și ce naiba o vrea să spună asta? Nici azi nu stiu exact de ce.
Alte două povești – una despre o nuntă și alta despre o înmormântare – au devenit mișto doar după ce Florin Iaru le-a schimbat un pic “pe ici pe colo”. Chestia cea mai faină a fost atunci când, ștergând ultimul paragraf, povestea cu înmormântarea a devenit brusc cu adevărat “ouau”. Atât de simplu, nu? În realitate este al naibii de complicat.

Citește în continuare „Creative writing” →

Inspirat din cazuri reale și de subiectul propus de Ioana.

Acum câteva săptămâni în urmă am publicat un text pe un grup de călătorii. Textul era despre prima mea vacanță la mare și a avut un success răsunător : 1000 de likeuri și 35 de partajări.  Spun “răsunător” pentru că, de obicei, cele mai apreciate texte ale mele nu depășesc 50 de like-uri.

Ceea ce a fost mișto cu publicarea acelui text pe acel grup, a fost faptul că oamenii au început să-și depene poveștile despre prima lor vacanță la mare, în comentarii. Ceea ce a fost cu adevărat mișto, a fost faptul că nu a existat nici un Gigi Contra. Cel care să nu fie de acord cu ideile exprimate în text sau care să arunce cu nămol în autor.

Citește în continuare „Acest virtual care ne intrigă: prieteni, toxici, divergențe de opinie” →

Astăzi aș vrea să vorbim despre frustrare și speranță. Despre închidere și deschidere. Despre a vedea doar în propria ogradă și a privi peste gardul vecinului. Despre a pleca mereu capul și a păși mereu țanțos printre ceilalți.

Am citit un articol în care cineva se plângea de țara asta. Am mai citit un articol în care cineva se plângea de țara asta. Citesc multe articole în care cineva se plânge de țara asta. Lista plângerilor e lungă, grea și adevărată. Oamenii sunt frustrați căci oameni sunt doborâți de sistem. Oamenii sunt obosiți să stea la cozi la ANAF de 3 ori pentru același lucru, să nu aibă o școală decentă pentru copii, să moară cu zile, să înghită neghiobiile cotidiene ale celorlalți. Frustrarea naște monștri și monstruleții ăștia mici crează demoni.  Demonii le șoptesc din ce în ce mai des oamenilor să lase naibii țara asta și să plece. Din șoaptă în șoaptă demonii transformă visele în realitate și oamenii pleacă.

Citește în continuare „Un du-te vino” →