Abisuri

Camera e mică, abia de încape un pat, și ăla înghesuit, a mai rămas loc de un culoar îngust, spre baie. Dar să zic bogdaproste, la prețul ăsta abia de găsești o cameră chinuită în Abervilliers, și aia cu pile.
Eu am avut noroc, un cuplu de italieni a renunțat în ultimul moment. Montparnasse. Nu mi-am făcut nici un plan. O să mă urc în primul metrou și o să cobor după zece minute. Aleg o rochie albă, cu cireșe, și niște cercei mari, de argint. Châtelet les Halles, cobor, decid să merg spre nord. RER B era puțin mai la dreapta, aud. Un bărbat la vreo cincizeci de ani, cu început de chelie, îmi zâmbește. Îi mulțumesc. Îmi zâmbește în continuare. Dau din cap că da. Îmi place zâmbetul lui. Mă întreabă unde merg. Un val de căldură mă transformă într-o cireasa mare, coaptă. Ah, da, și lui ii plac cireșele coapte. Cele aproape negre și foarte dulci. Dau din cap că da. Și mie îmi plac. Pare hipnotizat de cercei. Nu știu ce să zic. N-am știut niciodată. Zâmbește. Dau din cap că da. Și eu locuiesc într-o cameră foarte mică. Nu înțelege. Dau din cap că da. N-am avut niciodată gură. Pleacă. Rămân. Peronul se golește. O să iau un RER la întâmplare și o să cobor la prima