Abisuri

Treceam prin viață ca melcul prin ploaie. Numai direcția conta. Uneori m-am lăsat călcat în picioare, alteori m-am retras în carapace. Din când în când eram aruncat cât colo, să nu le stau în cale. Nu ziceam nimic, o luam doar de la capăt, pași mici, direcție fixă. Nu mă interesau sentimentele, indragostelile oamenilor, afinitățile și obiectivele de început de an. Eram un melc robot ideal. Până într-o zi când cineva m-a aruncat intre două șine de cale ferată. De atunci îmi schimb direcția în funcție de ora de trecere a trenurilor.