Abisuri

Într-o bună dimineață dintr-un an îndepărtat, pe ulița ce duce de la biserică la iaz, nu departe de crematoriul public, Charity, fiica cea mare a brutarului, dă peste Mary, tânăra nevasta a crasmarului. Aprige amândouă dopurile cestea de muieri, ascultați la mine. Că le știu de pe vremea când hanul, singurul din sat și din împrejurimi, fusese construit. Da, cela, cu crasma la intrare, cela ce, odată înălțat, dăduse o nouă ocupație pentru locuitorii satulu, ceea de a sta și a privi mestesugurile celorlați, bucuriile sau năpăstuirile lor, uneori tihna lor cea de toate zilele, păcatele lor cele mai ascunse, ovinele, porcinele și pasaretul lor amestecat. Și, cum soarele nu dădea încă să dogoreasca și nici negustorii ambulanți nu dădeau să umple ulițele, cele două dopuri de muieri se pun să taifasuiasca.

⁃ Dar ce mai faci tu, Mary, că nu te-am mai văzut de-un car de ani.

⁃ Mno hai, că te-o luat cu uitare, că doar am petrecut împreună când s-o schimbat anu’. Tihneste de-ți amintește. De ne-a cântat Malvin, nebunul, din coșul crematoriului și de-o hrănit Cuthbert porcii cu ghemotoace de hârtie.

⁃ Acum că zici, îmi amintesc. Dar repede a trecut afuristul ăsta de an, tu Mary, tu. Atât de repede o trecut de zici că nu te-am mai văzut de când te-ai luat cu Oswold, așa zici.

⁃ N-ai umblat tu pe unde ma vantur eu, că de bătut ulițele și de ridicat praful în graba cu care e musai să termin anumite lucrur, le-am bătut și l-am ridicat.

⁃ Dar unde de te-oi grăbi tu femeie? Știi doară că graba strică treaba și praful se alege de lucrurile făcute de mantuiala.

⁃ Repede, să nu scap negustorii ambulanți, fuga să o anunț pe Sue că iar s-a îmbătat Jon și umblă dezbrăcat prin cimitir, fuga, s-o anunț pe Anne că iar joacă Jacob ultimii șilingi la roque, graba să nu mă prindă amiaza fără nimic pe masă, fuga să-l conving pe Percivell să nu se convertească, repede că acum ies nebunii la arat și mi-s orataniile libere.

Și tot așa, au vorbit ele cu orele, cu zilele, cu anii, nu și-au mai dormit nici nopțile, nu și-au mai trăit nici viețile, au vorbit așa până când s-a lăsat de tot nemurirea peste satul de pe malul iazului.