Abisuri

Într-o seară, cu vreo zece ani înainte de Revoluție, am primit cadou o colecție de șervețele. În acea seară, cu zece ani înainte de Revoluție, am fost cel mai fericit om de pe pământ. Am luat șervețelele, unul câte unul, le-am privit, aveau desene frumoase pe ele, păsări, case, mări, oameni, blocuri, delta Dunării, de multe ori. Le-am atins cu vârful degetelor, miroseau a nou, abia scoase de sub tipar, luate pe sub mână, la schimb pe două simeringuri de Dacia o mie trei sute, troc, piața neagră, le-am simțit textura, fină, crusta abia simțită a urmei lăsate de culoare, am închis ochii, era atât de frumos momentul, trebuia să-l țin mult, acolo, sub pleoape, să dureze. Am adormit fericită, acolo, acoperita cu plapuma groasă de lână îmbrăcată în mătase, acolo am adormit, cu colecția de șervețele în brațe, și am visat. Oh, Doamne, ce frumos am visat. Se făcea că eram îndrăgostită de cea mai frumoasa colecție de șervețele din lume. Păsări. Oameni. Mări. Delta Dunării. Când m-am trezit, l-am văzut pe tata. Stătea aplecat deasupra mea și plângea. Cu lacrimi în ochi m-a rugat să-l iert și mi-a promis că o să se revanșeze. O să se termine sigur cu penuria de hârtie igienică. De atunci n-am mai adormit niciodată la loc.