Abisuri

Azi am chemat-o pe Tanti Mia pe la mine

– Ce faci?, mă întreabă imediat ce intră pe ușă

– Fac sarmale, îi răspund eu încercând să împătur cât mai mic varza cotoroasa.

– Așa, de ziua îndrăgostiților?

– Eh, asta-i abureala comercială. Cine mă iubește, mă iubește tot anu’, nu numai azi.

– Da’ nu ieși și tu în oraș, la o plimbare, la un restaurant, cu, cum îl chema? Dinu? Doru?

– De Lorin ziceți?, cu el nu m-am mai văzut din septembrie, de când ne-am întors din Grecia.

– Păi cum, v-ați certat? Așa, imediat după concediu?

– De fapt și de drept, ne-am certat tot concediu. Că el se plictisește pe plajă, că el nu merge la restaurant seara, că-i bubuie muzica în cap, că el așa și pe dincolo. Și știți ce? Până la urmă l-am băgat de unde a ieșit și mi-am luat o altă cazare. Doar de întors ne-am întors împreună, că mi-a fost milă să-l las acolo. Nu știu cum fac, dar numai peste din ăștia dau.

– Mie mi s-a părut băiat drăguț și rafinat, mă saluta de fiecare dată când mă vedea. Mai rar așa bărbați politicoși.

– Politicos și frumușel o fi fost, tanti Mia, dar de conversat cu el nu prea aveam ce conversa. Că numai mașinile și tenis-ul îl interesau. Și, după o vârstă, parcă mai vrei să auzi și altceva.

– Asta cam așa este că nici cu Gogu, Dumnezeu să-l ierte, că acușica se fac douăzeci de ani de când s-a dus, nici eu nu prea aveam ce discuta. Că pe el nu-l interesau simeringurile mele și pe mine mă lăsau rece cifrele și tabelele lui. Că încă le făcea de mână, nu era obișnuit cu calculatorul. Dar chiar și așa, diferiți cum eram, ne-am suportat treizeci de ani până l-o răpus boala. Cancer la gât, asta i-or zis că are, dar a fost prea târziu.
Tanti Mia este genul de om cu mare frică de cancer. Nu de moarte, în general, ci de cancer. Când o întreb de ce, îmi spune doar că „știe ea, că doar a lucrat patruzeci de ani în negru de fum, și a văzut cum dispăreau muncitorii de pe o zi pe alta, unii spuneau c-au trecut granița, la sârbi, alții șusoteau că i-a prins Securitatea cu ceva troc-uri ilicite pe piața neagră, dar ea era convinsă că nu gloanțele sau Securitatea i-a răpus, ci cancerul.
Când vorbește despre cancer, tanti Mia se înfierbânta atât de rău, că mi se face frică să nu care cumva să facă vreun AVC sau un vreun atac de inimă și schimb subiectul de fiecare dată. „Există oameni mai răi decât cancerul, tanti Mia, ăia de te bagă în groapă și apoi bătătoresc pe deasupra, să fie siguri că nu mai ieși „.
Tanti Mia nu spune nimic