Abisuri

Drumul prin Valea Morții a fost plăcut. Culori pe dinafară, aer condiționat pe dinăuntru, totul era perfect așa. Citisem undeva că nu era indicat să riști să rămâi fără combustibil „acolo”, drept pentru care alimentasem „tancul” cu câteva galoane, cumpărate la preț dublu dintr-o benzinărie de la marginea deșertului. La peste patruzeci de grade nu era cazul să riscăm. Am riscat, însă, un pic mai târziu, și am ieșit afară. Nisipul ne ardea tălpile, tălpile miroseau a cauciuc încins, de jur împrejur totul devenea din ce în ce mai curbat, nu mai transpiram, nu mai gândeam, eram parcă lipiți de locul acela de sub nivelul mării, încremeniti în contemplare, din ce în ce mai cald era deșertul, cald și apăsător, atât îmi mai amintesc din acea bucățică de zi în Valea Morții. În rest, drumul prin Valea Morții a fost plăcut. Când am ajuns în Las Vegas era deja noapte, eu aveam insolație, camera era imensă, avea un pat King Size și un jacuzzi cu multe butoane în care am adormit înainte să spun „wow”.